Anunț

Adună
Nici un anunț încă.

Marturii cutremur 24 septembrie 2016

Adună
X
  • Filtrează
  • Ora
  • Arată
Curăță tot
postări noi

  • Marturii cutremur 24 septembrie 2016

    Marturii consemnate pe forumul vechi:




    deeJayOg

    A fost pe la 80km adâncime. Cred că de aceea s-a și simțit așa puternic.
    Părea mai mult de 5.5-5.6 inițial, și lung... nu se mai oprea parcă


    Arhi Tect:

    Cel mai puternic de dupa 27 octombrie 2004, dar nu atat de puternic ca replica din 31 mai 1990.
    Imprastierea efectelor pe arie mare (in special spre Muntenia) confirma adancimea relativ mica de cca 85-90 km anuntata. Ceva de tip 1977-1990-2004, as zice.
    Da, a durat mai mult, dar nu a avut intensitatea acestora si nici acel soc initial puternic cu componenta verticala mare; a crescut lent amplitudinea, din acest punct de vedere fiind o noutate.

    EarthQuake:
    Pitesti etajul 6 (aprox 8 daca pun la socoteala parterul si mezaninul).

    A inceput lent, la fel cum se resimt seismele de la adancime mai mare si prima data la asta m-am gandit, avand in vedere si activitatea mai intensa din ultimele saptamani, mai jos de 125-130km(GeoX intrunul din posturi a semnalat acest aspect, mi-a luat-o inainte ) si pe parcurs in loc sa scada in intensitate sau sa se manifeste uniform a inceput sa devina mai intens, apoi s-a mai calmat, iar s-a mai amplificat si intrun final s-a uniformizat si a scazut in intensitate pana s-a oprit. La un moment dat chiar am avut senzatia ca se putea amplifica si mai mult decat ce-a fost.

    In comparatie cu alte seisme, in special cele din 31 mai 1990 si 27 octombrie 2004 as spune ca a fost intre ele ca manifestare si intensitate, dar a semanat mai mult cu cel din 31 mai 1990, mi s-a parut mai puternic, decat cel din 27 octombrie 2004. A dat "senzatie" ca a durat mult, mai mult decat seismele din 31 mai 1990 si 27 octombrie 2004.

    "Pagube" n-am inregistrat (la fel ca prin alte parti), doar ca subsemnatul era sa fie dat jos de pe scaun la un moment dat. E drept ca nici eu nu stateam chiar foarte bine.

    GeoX:

    Ca toate cutremurele vrancene cu ML 5,5+, si acesta m-a prins acasa, in blocul meu P+4 din cartierul Berceni, etaj II. Ma culcasem de aproape o ora, cand am fost trezit mai intai de un zgomot difuz, nu prea tare, si am sesizat miscarile patului, nu prea intense, dar lungi. Adica am simtit miscarea timp de cel putin 20 de secunde. Fata de celelalte cutremure moderate pe care le-am simtit dupa 1990 (1999, 2000,2001, 2004, 2005, 2009, 2013, 2014), acesta a fost cel mai lung...cel putin asta a fost reactia cladirii in care stau. De fapt, durata perceptibila a fost comparabila cu cea din 2004. Ma si miram ca nu se mai oprea.

    Exact, asta m-a frapat si pe mine, cresterea lenta a amplitudinii miscarii, desi nu foarte mult, dar oricum s-a amplificat lent.

    timelessangel:

    Constanta, etaj 4/4, bloc din placi de beton.
    M-a trezit a doua alarma de pe Twitter, am numarat cam 20 si ceva de secunde...poate 30 ca imi era somn, pana am simtit cutremurul. A fost o vibratie subtila, apoi o zguduitura mai puternica, la care am auzit mobila, geamul si aerul conditionat si apoi o alta vibratie care scadea treptat in intensitate si care a mai durat cam 20 de secunde. Nici o paguba, cainele nici macar nu s-a sinchisit sa ridice capul.
    Ma bucur ca alerta isi face reaba in timp util. Daca nu mi-ar fi fost lene sa ma dau jos din pat, as fi putut sa scot sigurante si sa opresc apa si apoi sa ma asez intr-un loc mai sigur.

    Pe de alta parte, pentru magnitudinea cutremurului si zona in care stau, mi s-a parut ca s-a simtit un pic cam prea bine si cred ca daca ar fi un seism de 7, ar incepe sa cada din mobila neasigurata, ceea ce nu prea imi convine.

    RazvanIS:

    La Iasi s-a simtit puternic , neobisnuit de lung pt un cutremur sub 6 Richter , incomparabil cu cel din 2004 dupa parerea mea, cel putin ca durata in momentul de intensitate maxima.

    Cutremur 2004 : toamna, noaptea
    Cutremur 2013 : toamna, noaptea
    Cutremur 2014 : toamna, noaptea
    Cutremur 2016 : toamna, noaptea

    Ce coincidenta mai e si asta?

Procesare...
X