Anunț

Adună
Nici un anunț încă.

Marturii de la cutremurul din 4 martie 1977

Adună
X
  • Filtrează
  • Ora
  • Arată
Curăță tot
postări noi

  • #31
    User gigelescu

    Pe asta nu l-am trait pe viu va zic ce mi-a zis maica-mea, statea pe vremea aceea intr-un bloc pe Sos Giurgului la etajul 6. In seara aia trebaluia prin bucatarie, cand l-a un moment dat s-a sculat in picioare aparent fara motiv si se intreba dece s-a ridicat, atunci a simtit unda verticala si a banuit ca e ceva in neregula, cand a inceput miscarea orizontala s-a pus in tocul usii si se tinea de el, oscilatia a fost atat de puternica ca de cateva ori s-a lovit cu capul de perete. Blocul a fost putin crapat, nu a avut avarii insemnate. Desigur ca s-a stins lumina si telefoanele au picat. Dupa vreo 30-40 de minute pe masura ce veneau tramvaiele din centru s-a auzit ca a cazut Scala si ca Dunarea e praf, aparent era destul de apocaliptic se vorbea ca tot centrul este distrus.

    Din ce mi-a zis maica-mea comunistii au pastrat secret in privinta cutremurelor, bunica si strabunica mea spunea cand mai erau zguduiri ca "a fost cutremur maica", ea a stat la casa, asta fiind probabil primul cutremur simtit la bloc si mai notabil. Dupa cutremurul din 77 practic a inceput sa le anunte in mass-media, fiind deja evidente si greu de ascuns.

    Comentariu


    • #32
      User: bygy

      Eu pe vremea aia eram mic 5 ani imi aduc aminte ca ne uitam la bulgari in momentul ala incepuse un film , si a incemut , stateam la etajul 3 intr-un bloc cu 4 de pe linga potcoava , parc ior .Cred ca tata m-a luat pe sus si alerga pe scari cu mine nu prea stiam eu atunci ce este ala , cind am ajuns afara inca se mai zguduia
      Imi aduc aminte ca incepuse sa se auda zgomote de sirene , am mai stat ceva apoi ne-am dus sus si imi amintesc ca mi s-a facut sete , navind apa cu o cana a luat din bazinul de la wc , acolo era singurul loc unde mai era apa
      Dupa m-a impresionat mult blocul de linga magazinul victoria se vedeau baile , si blocul de la lizeanu era aplecat spre strada
      Cam asta ar fi amintirile mele de atunci.

      Comentariu


      • #33
        Putini isi mai aduc aminte, cred, de mirosul care se inalta, luni de zile dupa cutremur, chiar si dupa "asanare" din cladirile care au cazut...
        Era un miros de ciment, de praf si de canalizare, ceva usor fetid, totusi fara virulenta mirosului de putrefactie.
        N-a disparut decat dupa ce s-a construit altceva pe locurile respective.
        Iti dadea fiori mirosul acela si simteai un gol in suflet, la gandul ca treci pe langa un loc unde au murit oameni...

        Comentariu


        • #34
          User: Florin102

          4 martie 1977 reprezinta o data marcanta pentru mine. Sirul celor mai vechi amintiri/imagini din copilarie incep de atunci, de la varsta de 3 ani si 2 luni. Desi amintirile sunt usor estompate si incomplete, am ramas totusi cu destule imagini clare care impreuna cu povestirile ulterioare ale bunicii mi-au permis sa refac filmul evenimentelor.

          Locuiam intr-un bloc turn cu 10 etaje construit prin '70 pe actualul bd. Timisoara. In acea seara eram doar cu bunica, parintii fiind plecati in vizita la niste prieteni. Inainte de cutremur m-a dus la o plimbare prin parculetul din apropierea blocului si in jurul orei 21:00 ... 21:10 am ajuns acasa, in apartamentul nostru de la etajul 9 :tongue: . Imi amintesc ca eram in dormitor, tocmai ma dezbracasem si stateam pe un scaun uitandu-ma la dulapul din stanga mea, pe care erau un ceas mecanic si un aparat de radio "Mamaia". Deodata au inceput sa se auda tipete, din ce in ce mai multe, apoi au aparut si zgomote de sticle rostogolite sau sparte. Urata combinatie de sunete. Imediat a aparut bunica in dormitor. Am intrebat-o ceva de genul "ce este?" sau "ce se intampla?", raspunsul fiind "nu te speria, trebuie sa mergem afara!". M-a luat in brate si a inceput sa coboare repede pe scari. Avea o conditie fizica destul de buna. Oamenii erau zapaciti, femeile tipau, unii fugeau pe scari, altii deschisesera usile si stateau in pragul acestora, nestiind ce sa faca. Cand am ajuns pe palierul de la etajul 7, cutremurul a devenit foarte violent, atunci - spunea bunica - a fost perioada "de varf", in acele momente a cuprins-o cu adevarat groaza. Era sigura ca blocul se va prabusi. Foarte demoralizanta a fost atitudinea unora, care in acea perioada de maxim renuntasera "la lupta", practic s-au lasat jos pe scari si au inceput sa tipe, ingreunandu-le coborarea celorlalti. Cam atunci s-a stins si lumina. Ea a continuat sa coboare tinandu-se de balustrada. Pana la urma miscarile s-au mai diminuat oprindu-se intr-un final. Au aparut imediat lumanari si lanterne. Pana la urma am ajuns in fata blocului. O vecina de la parter ne-a oferit o patura, foarte utila pentru ca era destul de frig afara si eu eram imbracat sumar. Dupa ceva timp au aparut si ai mei, tata a urcat in apartament - desi toti insistau sa nu o faca - a luat ceva imbracaminte si am plecat cu masina la casa bunicii (la curte), in cartierul "Bucurestii Noi". A doua zi am revenit acasa. Nu au fost pagube importante in apartament, doar cateva pahare sparte in vitrina din sufragerie, glastra cu flori rasturnata si o oala cu mancare aterizata de pe aragaz.

          Incet-incet, lucrurile au reintrat in normal, asa cum se intampla de fiecare data ..

          Comentariu


          • #35
            Guest102

            Eram in clasa intai in vremea acelei seri. Patul in care dormeam se afla in fata televizorului. Eram foarte ofuscat ca in locul unui "politist" ori "S.F." in seara aceea TVR transmitea ceva bulgaresc. Deh, ma invatasem cu "Mannix", "Kojak" sau "Planeta tacuta". Culmea, filmul acelei seri avea un titlu usor predestinat "Dulce si amar". Ma urmareste usor obsedant si azi alipirea dintre titluri de media si evenimente tragice ale istoriei noastre recente mai ales ca, in 1989 pe bulevard la Patria dupa ultimul congres PCR a rulat "Noiembrie, ultimul bal" iar in saptamana lui 22 decembrie care a cazut intr-o joi, la Scala rula "Exista joi"...
            Patul a inceput sa ma scuture orizontal si am intrebat-o pe mama de ce se intampla asta. Estimez ca am fost zguduiti pe orizontala cam 15-20 de secunde dupa care a inceput nebunia pe verticala. Pe scara blocului se auzeau deja strigate si zdupaileile caracteristice navalirii locatarilor spre iesirea blocului si asta impreuna cu miscarea verticala a avut un efect inspaimantator asupra mea ca si copil. Am inceput sa urlu la mama "Nu vreau sa mor!!!" desi habar nu aveam ce este ala un cutremur. Instictul de aparare este fantastic de prezent inlauntrul fiintei umane, chiar daca nu constientizam acest lucru in cotidianul monoton. Lumina s-a stins si sub impulsul cavalcadei auzite spre scara blocului, mama m-a luat in brate cu tot cu perna "puisor" careia nu i-am dat drumul decat dupa vreo ora, afara, si m-a dus spre iesirea din micul nostru apartament. Desi lumina era deja inchisa a apasat butonul de putere al TV-ului pentru a nu intra in functiune la venirea curentului. Am iesit pe scara iar mama a inceput sa se chinuie pe fondul unei miscari verticale accentuate ca viteza dar micsorate ca amplitudine sa inchida yala de la usa. Un vecin care atunci cobora i-a strigat ca sa o lase naibii de usa ca sigur nu va intra careva prin case. Stiu, suna sinistru, dar noi stateam atunci pe Radu Constantin la blocurile confort 2 din fata autobazaei ITB Ferentari, blocuri cunoscute astazi ca fiind ghetourile cu rau famati din Ferentari-Bucuresti, iar reflexul poate parea intemeiat intrucatva chiar si pentru momentele alea tragice.
            Am coborat de la etajul doi scarile cu mare dificultate intru-cat oscilatiile combinate cu zguduiala verticala a blocului te fortau sa te tii de balustrada. Imi mai aduc aminte ca am fost printre ultimii de pe scara ajunsi afara. In clipa in care am ajuns jos, seismul s-a orpit. Toti locatarii blocurilor s-au refugiat catre strada la distante de cel putin 30 m de imobile. In toata zona nu au fost consemnate avarii semnificative, constructiile predominand in case cu curte si blocuri facute din prefabricate. Urate dar rezistente as indrazni.
            Oricum astazi dupa ce am analizat axa Fundeni - OD16 si implicatiile ei in prabusirile consemnate intre 1940-1977 inclin sa cred ca majoritatea bucurestenilor nu au motive de teama pana la 8 pe scara Richter, cu exceptia celor ale caror constructii multietaj se afla pe traseul acestei sinistre axe sau cei care locuiesc in constructii noi pe oriunde in oras si in legatura cu care nu exista decat autorizatii de constructie dubioase.
            Dupa vreo ora de stat in fata blocului numai in pijamale sub acea luna imensa de culoare rosie, frigul si incertitudinea au inceput sa-i impinga pe oameni spre luarea unor decizii privind ceasurile urmatoare. Un domn cu un radio cu baterii pus pe Europa Libera zicea ceva de 7 grade si de posibile replici spre ora 5 dimineata. Mama a decis sa mergem la o cunostinta tocmai in Baneasa care locuia la casa. Usor de zis, mai greu de facut. Am urcat impreuna in apartament. Este sinistra diferenta dintre caldura si siguranta de fiecare zi exprimata de caminul fiecaruia si incertitudinea si teama generata de acelasi loc, cand te intorci "acasa" dupa un astfel de eveniment. Prin bezna mama a inceput sa caute lanterna cu baterie patrata de 4,5 V. La lumina ei dar mai degraba a lunii de culoare rosie de afara, am facut bagajul si inventarul distrugerilor. Mai multe carti au cazut de pe dulap, dopul de la sticla de spirt sarise cat colo desi era adanc infipt (inexplicabil si azi pentru mine) si un bibelou a ajuns pe linoleum fara avarii insa. Mai inainte de a parasi locuinta mama a desurubat de tot patroanele de la tabloul cu sigurante si a inchis cheia de la teava de gaz. Sunt si azi uimit decat de bine am inregistrat aceste lucruri cu minte si ochi de copil.
            Am plecat catre Calea Ferentari - Zetarilor de unde catre oras plecau traseele ITB 41 si 123. Culmea, desi tarziu, autobuzele si tramvaiele functionau semn ca lucratorii aveau poate indicatia de a nu se retrage sau ceva nu mai functiona in orarele de inchidere. A venit un 41 si soferul ne-a anuntat ca merge numai pana la Pieptanari dupa care se retrage. La Pieptanari am ramas cu mama pe trotuarul dinspre cimitir. Soferul unui 31 (care nu circula prin zona de obicei, ci de la Piata Scanteii spre Berceni via Calea Vacarestilor) a oprit numai pentru noi fiind singurii pe acel trotuar dar a anuntat ca nu stie unde merge sau unde va ajunge in final pentru ca au fost blocate drumuri multe de catre militie si armata. In autobuz erau cam 10 oameni dar s-au mai urcat inca pe atat pana la Restaurantul Budapesta la intersectia cu Marasti. Soferul a anuntat din nou ca nu stie pe unde o sa mearga si nici pana unde va ajunge. Mai mult a intrebat care si unde vrea sa ajunga incercand sa alcatuiasca un traseu ca la un maxi-taxi ad-hoc. Azi ma intreb daca avea rude acasa si daca stia de ele. Nu a intrebat asta sub imperiul lui "bea si baiatul o bere, ci chiar voia sa ajute". A pornit si s-a lasat din Pieptanari, spre Serban Voda, Cantemir, Unirii, Universitate. Erau masini foarte multe pe bulevard. In dreptul lui Coltea lumea s-a ingramadit ingrozita la ferestrele din stanga. Aparusera in lumina reflectoarelor de la armata mormanele de moloz de la Continental-Gradinita. De pe sensul de mers alaturat spitalului nu se putea vedea mare lucru. La Universitate la rond un militian ordona masinilor sa apuce numai spre dreapta spre Rosetti, soferul nostru certandu-se putin cu el ca avea calatori in autobuz care voiau sa ajunga la Romana. Militianul i-a interzis trecerea spre Inter si astfel a facut statie ad-hoc in dreptul intrarii de la pasajul subteran. In timpul virajului am putut observa dezastrul luminat de reflectoare de la Dunarea. Si acolo dar si la Sahia pe langa care am trecut la numai 30m am putut vedea acelasi nor de praf, aceleasi stive de moloz fumegande de cel putin 10-15m inaltime luminate de reflectoarele armatei precum si furtunurile cu care ruinele erau permanent stropite. Cum, necum, autobuzul Ikarus in care ne aflam si-a croit drum ocolind tocmai prin Vasile Lascar, Stefan cel Mare pana spre Casa Scanteii si mai apoi spre Podul Baneasa. Exact cand am ajuns la pod, soferul a izbucnit in urale pentru ca tocmai fusese reluata alimentarea cu energie si luminile de pe stalpi s-au aprins. Am ajuns la tanti Musat la casa din Baneasa (undeva prin spatele actualului sediu al Antenei 1) pe la 00:45. Tin minte ora pentru ca tanti i-a spus mamei ca la TV au bagat mira si ca asteptam poate vor spune ceva pe la 1:00. Acolo toata lumea era treaza cu televizorul deschis. Avusese deja loc transmiterea primelor comunicate oficiale, tehnic-seci si triste iar apoi canta un cor imbracat in negru ceva trist. De teama replicii anuntate "stradal" pentru dimineata nimeni nu a mers la culcare in afara de noi, copii ajunsi in noapte acolo. Dimineata, mama mi-a spus ca pe la ora 5,30 a fost o replica insa total nesemnificativa in raport cu experienta de cu seara.
            Ne-am intors duminca acasa in Ferentari si mi-amintesc ca viata in jur parea extrem de linistita. Am senzatia ca abia atunci populatia Bucurestiului incepea sa resimta cu adevarat starea de soc.
            Luni am mers la scoala in aceeasi atmosfera nefiresc-linistita. Fusesram comasati cate doua clase intr-una pentru ca cateva sali de clasa au fost folosite pentru cazarea sinistratilor deci trag concluzia ca se stabilise ca nu existau pericole la cladirea scolii mele.
            Nu ma intrebati de ce un copil a retinut toate acestea. Nu stiu sa raspund. Ce stiu insa este ca am fost extrem de atent la comentariile rudelor, oamenilor, precum si ce se spunea la radio si televizor. In context constat ca de multe ori simtim nevoia sa dam cu cacat chiar si peste acest gen de amintiri. Am citit pe net comentarii ale unor indivizi care te lasa aproape cu senzatia ca Ceausescu a dat ordin sa fie cutremur ca sa ordone sistematizarea anilor 80. Personal nu am gasit nici o aluzie ori barfa oficiala la secrete sau operatiuni marsave comise din ordinul celor doi Ceausesti in legatura cu seismul din martie 1977. Si slava Universului, multi au dat cu barfa in mass media de dupa 1989. Mai mult ramane notabila marturia consemnata video (dupa anul 2000 in special la B1 TV) a multor participanti, inclusiv a unor supravietuitori care admit ferm faptul ca din ordinul Elenei Ceuasescu au continuat cautarile de supravietuitori chiar si dupa ce armata a sustinut ca nu mai este nimic de facut, ca numai ei ii datoreaza viata Sorin Crainic. De asemenea este consemnat oficial ca Ceausescu a tinut sa-i faca neaparat o vizita la domiciliu marelui actor Calboreanu care domicilia pe Calea Victoriei, acesta fiind foarte batran, N.C. avut un interes direct in a vedea cum a trecut artistul peste socul seismului. Pentru un "cizmar" incult, care, culmea n-a distrus numeric (in cazul sau demolarile au fost mai degraba foarte importante cu mare impact emotional la opinia publica) mai multe monumente istorice de arhitectura decat au facut-o "investitorii imobiliari" de dupa 2000 (vezi dezastrul recent lui Oprescu de la Calea Buzesti), gestul de a vizita in maximum 48h un mare actor este cel putin inexplicabil...
            Parca marti, 8 martie 1977, cand veneam de la scoala, autobuzul 123 a trecut pa langa cimitirul Bellu am zarit multimea uriasa care participa la inhumarea lui Toma Caragiu, cam atat imi mai aduc aminte.

            Despre autoritati stiu doar ce am desprins din discutiile adultilor: Ceusescu a venit imediat in tara, in noaptea seismului generatoare, reflectoare, furtunuri si surse de apa au functionat la maximum 55 minute dupa tragedii, vorbind de functionalitate la locul prabusirilor. Ambulantele au putut prelua fiecare victima raportata iar informatia de coordonare a fost eficienta pentru ca atat militia cat si pompierii sau salvarea functionau pe statii de radio-emisie. Astazi comunicarea are loc masiv prin telefon mobil la nivelul acestor institutii, releele GSM cazand chiar si atunci cand lumea trimite SMS-uri de Craciun daramite cu electricitate intrerupta si sufocare de retea prin apelare masiva...
            Crescand am mai prins seismul din 1986 la Iasi la o casa la curte acolo primind experienta zanganitului cladirilor vazute pe afara si unduirii pamantului chiar sub ochii tai, seismul din 1990 care m-a prins la ultimul etaj al Institutului Agronomic Nicolae Balcescu din Bucuresti acolo unde am vazut cu ochii mei ce inseamna o cladire care se unduieste precum sfoara la un asemenea fenomen. Cladirea are pe latura cea mai lunga un culoar lung de peste 100 m si pentru ca am evitat sa folosesc scara, am stat in capatul acelui culoar ramanand impresionat de unduirile de peste 1 m dreapata-stanga ale unui mastodont de cladire. Ramai chiar incurcat ca nu se darama dupa ce vezi acea miscare elestica. Si seismul din 2004 pe care l-as numi "cel mai molcom" primul pe care l-am tratat cu neutralitate chiar de la inceputul sau.
            Ce am invatat ajungand la maturitate? Intotdeauna am in casa baterii, lanterne, si lampi cu acumulator pentru care am alarma pe calendar pentru ciclul de reincarcare. Constant minimum 2 colete cu apa plata si 2 cu apa minerala. Sunt abonat de 3 ani la pagerul cu avertizare seismica si la semaforul de la Fotonsas. Pana acum avertizarile primite au corespuns cu nivelul de alerta setat iar costul pe luna este absolut acceptabil raportat la cate cacaturi ma face comertul sa irosesc banii. Credeti-ma, este o mare diferenta intre a fi trezit de o alerta de seism si a capata luciditatea necesara infruntarii, de a-ti lua la timp copilul in brate si a fi trezit de zgaltaila sinistra a cutremurului. Mi-am luat autorizatii pe bune pentru modificarile din apartamentul nostru si am fost atent la ce au facut ceilalti vecini fata de structura blocului. Nu fac asta pentru mine. Am constatat ca adrenalina ma transforma pozitiv pe timp de seism si nu-mi duc grija. Dar in viata mea a aparut o perla de fetita pentru care sunt responsabil si, la un viitor cutremur nu vreau sa-mi reprosez ca puteam sa intreprind minimum de lucruri de natura decenta dar, nu am facut nimic pentru ca am suferit de indolenta. Am o unitate UPS care rezista 2 ore cu TV, radio si lampa de 24V precum si un generator de 2100 (pe asta l-am luat pentru a putea sa-mi tin frigiderul atunci cand in mijlocul verii ramanem fara curent chiar si 3 ore). Nebunie, prevedere, indiferent ce alegeti, nu ma intereseaza. Consider ca imi fac doar datoria. Din acelasi motiv nu am desfiintat Romtelecom ca abonament pentru ca reteaua pe cupru a acesteia este singura functionala daca este interupta energia. Am pastrat serviciul si la parintii nostri. Nu stiu daca faptul ca voi avea internet dupa un astfel de eveniment este un avantaj ori ba.

            SUNT INDIGNAT DE UN SINGUR COMENTARIU DE PE ACEST FORUM, APARTINAND SEMNATURII SORINAS

            "Ajungand acasa, am ascultat stirile radio, tv-ul nu functiona datorita dezastrului si a "regulilor"
            RAHAT!
            TV-ul nu functiona pentru ca: nu era lumina in toata capitala; nu existau rapoarte directe catre media in timp atat de scurt - fapt vizibil si astazi.
            Dupa fiecare seism major de la 1990 pana azi, mass media nu a putut relata si nu a facut in primele 2 ore decat sa reia comunicatele de la I.F.P. Deci, nu vad ce putea relata TVR in 1977 intr-un oras cazut in haos.

            RAHAT!
            "Am vizualizat la tv totusi grozaviile seismului din 04.03.2007, televiziunea a fost monotona si plina de dezinformare in acele momente, avand instructiuni probabil din partea partidului care se afla la putere, dar datorita dezastrului care a avut loc, a trebuit sa prezinte situatia reala."
            Pe ce se bazeaza aceasta relatare? Care au fost dezinformarile pe aceasta tema?

            RAHAT!
            "...dar a durat ff mult ptr ca ei sa ajunga la noi, pe de o parte din cauza lipsei mijloacelor de transport , care erau insuficiente la acea data+afectate de seismul devastator, pe de alta parte datorita comunistilor care indrumau pe toti cei ce tranzitau bucurestiul sa nu spuna ce au vazut.
            Asta este atat de gogonata ca nici beat nu as putea sa o cred.

            RAHAT!
            In scurt timp totul a inceput sa reintre in normal, datorita celor din conducerea de partid care incercau pe diverse cai sa musamalizeze urmarile acestui mare dezastru.
            Fara comentarii...

            Imi cer scuze fata de administratorii forumului. Intentia mea nu este de polemica jalnica ci de pastrare a unui adevar simplu despre un moment trist al Romaniei. Sorin Crainic a recunoscut ca viata sa salavata i se datoreaza exclusiv Elenei Ceausescu. Daca un supravietuitor de legenda recunoaste dupa anul 2000 la televizorul acestor vremuri, asta, prea multe nu sunt de comentat. Romania era in 1977 la numai 9 ani distanta de emanciparea "Primaverii de la Praga". Asa cum atesteaza multe relatari ale acelei seri si nopti, oamenii erau la cinema, baruri, restaurante sau chiar cofetarii, se duceau dupa tigari dupa ora 21:00, deci este imaginea unui Bucuresti care traia din plin tinand cont ca a doua zi era sambata si atunci sambata nu era zi libera. Programe precum "Reflector" erau cu mult mai deschise, incisive si reparatoare decat reuseste procuratura din Romania azi. Singura regula era sa nu vorbesti de rau doua nume: al partidului si a lui Ceausescu. Ca, dupa 1981 s-au schimbat multe in rau, asta este o alta discutie. Dar a spune ca Ceausescu si cei din subordine au mintit, ascuns si musamalizat evenimentul seismului din 1977, este ceva strident de caraghios care tine de inversul din oglinda al indoctrinarii practicate la prezentul de azi.

            Comentariu


            • #36
              User: chris

              Bleah....dap aia ie...politichia
              pey io zic ca la momente de criza nu numa ca nu mai conteaza ce iehti...legionar, socialist, comunist,pedelist, uselist, whatever....shi sincer nici macar culoarea numai conteshte prea des sau natzionalitatea daq ieshti OM...problema ie ca dupe event intotdeauna incercam sa scoatem in evidentza pe cei raspunzatori, neah obvious ie iei capii...politichia deci....
              legionarii au fost ca aia mafia japoneza la tohonku lor...ce naiba sa faca???
              shi apey la socialishti aia ierea sistemu...te calcula cumva in sitem, daq nici asta nu faceau ce sa mai zicem acu???
              DA, ar trebui sa ne amintim din '77 (ala cu 19 :96: ) shi ce s-a facut dupe cutremur...aia ie mai important. ca imediatu dupe au fost facut de OAMENII acolo unde i-a gasit shi cum...
              Io par iecsample imi aduc aminte cum s-a tacut din guritza socialista de blocu ala cazut in bucureshti prin segregarea betonului ca gresheala de constructzie sau am shi prin prejur fo cateva bloace care s-au crapat varza....ca iereau din materiale furate....shi dupe cutremur i-au realocat pi oameni shi le-au consolidat (prin spoire) shi apey au tacut din guritza ca au structura de cadre vraihte...noroc cu revolutzia ca au aflat fraierii un stateau shi sa nu mai vb de faliutza aia din bucale adinc discutata pe aici
              Him....dap fara politica da sa nu confundam asinu cu magaru ca nu-i cusher
              Aaaaa ... deci nici macar sa nu cuteze cineva sa creaza ca dau bani pi ametzitzii ashtia de carton de azi
              Ce sa-i faci.....ca candva me lamentam dc nu face nika infepeu sa ne dea cu cultura seizmica in cap sa intzelegem pi unde stam, da neah....s-a zis ca-s tembela :118: me gandesc sa ahtept de la base sau ponta indicatzii osh
              Aia ie, dinspre mine ie shi asta o optiune ca ashai mama natura, ie gravida mereu ca dashtia

              Deci...despre '77 ca astai topicu:
              Io ieream pice, la 10 ani nu shtiam cu ce se manaca shi chiar am papalit bataie ca la ora 7 (ceva preshoc zgaltz) ai mei l-au luat ca io me zbanguiam prea tare :12:
              pe la 9 ca cand se petrecu zgaltzu am ieshit cu chiu cu vai shi am coborat pi scari de la 8 la parter...
              Am stat ca fraierii pi maidanu dintre bloace cu tontzi vecinii.
              cea mai tare faza ce n-o uit ie ca radio cu baterii shi lampa cu gaz sa lumineze numa mama a avut in casa pregatita ready. Am fost singurii din bloc neah, 40 shi razboiu, cine vrea sa invetze shtie....
              Shi alta faza aia cu daramatu prin casa......la noi nu am avut decat 1 sticla de ulei sparta, toate cartzile aruncate in afara biblioteci, toate ghivecele cazute ca shi cartzile aruncate la distantza shi ceva bucatzi de tavan (tencuiala) rabunita ce neah lustra l-a lovit cu nerv. Shi asta tot pregatirea lu 40 a dat clasa. Da numa la noi, ca ai mey shtiau shi ancoram mobilel de cand me shtiu...am vecini mai jos la care toate modulele au cazut ca dominouu...... tineri socialishti de clasa :32:
              a, ai mey nu, nu au fost legionari ever :12:

              Comentariu


              • #37
                Nastase

                Ce pot sa spun acum, ca anul 2009, a fost cu acele cutremure, din Haiti, Indonezia parca peste 8 unul, in acelasi moment cu Haiti, si din Italia. Parca si la noi unul, in primavara aceea, de vreo 5.
                In anul 2011, cu 2 sapt inainte d cel din Japonia, am avut un vis in care vedeam si gradul cutremurului, 6,9.
                Ori a fost ceva inversat...9,6, ori va fi unul si la noi de 6,9. Si eu il voi simti.
                Sensibilitatea asta a aparut dupa cel din 86, de la noi.
                Mi-am propus sa nu mai fie, si parca nu mai e.
                Simteam o stare neagra, la apropierea unuia mare in lume, cu impact la oameni. Sau unul mic mediu la noi.
                Sau simt nevoia sa vorbesc de cutremure....

                Inaintea celui din Indonezia, 26 dec 2004, parca, am avut un vis cit se poate de clar al tsunamiului, si al gerului puternic de la noi, incepind cu 15 dec 2005. Nu stiam ce era.
                Sa mai spuna cineva ca nu au legatura fenomenele intre ele.
                Poate o sa spun visul, e mai mult de spus.

                Da era singeriu cerul, si Luna la fel. Posibil din cauza prafului. Exact dupa citeva minute era f rosu.

                Comentariu


                • #38
                  Andritoiu

                  Aveam doar 10 pe atunci, dar imi amintesc lucid experienta. Facand o comparatie cu povestile relatate mai sus, pot sa spun ca am fost un norocos. Eram la bunici la tara. Atunci cand a inceput cutremurul eram la bucatarie cu bunicii, iar bucataria era aproape de iesirea din casa. Nu am realizat ce se intampla; m-am trezit doar luat pe sus de bunicul si mai apoi in mijlocul curtii. Nu pot spune ca eram speriat, ci mai degraba bulversat. Bunicul a fost singurul care a ramas alert peste noapte. Datorita lui am reusit sa dorm ca in oricare alta noapte si sa trec oarecum linistit de cutremurul din '77.

                  Pot sa va mai impartasesc o idee de ansamblu asupra situatiei Romaniei in urma cutremurului si asupra modului in care au fost abordate consecintele si daunele. Ideea nu imi apartine, este un articol din revista Lumea, din 10 martie 1977.

                  pdf_table_lumea-10-martie-1977-pdf_218.pdf

                  Comentariu


                  • #39
                    TMDA

                    In 77 avem 8 ani si nu-mi aminteasc prea bine tot ce s-a intamplat atunci dar o sa incerc totusi.

                    Tin minte ca veneam cu parintii de la bunici si eram in tramvai. Tocmai lua curba de pe Sevastopol pe Clopotarii Vechi si lumea se cam enervase deoarece credea ca vatmanul a abordat cu viteza prea mare curba si de aceea tramvaiul se zguduia puternic. Cum am iesit din curba a mai mers cativa metri si s-a oprit deoarece cazuse curentul. In acel moment am observat pe geam casa de vis-a-vis de spitalul G.Alexandrescu. Era lumina dar lustra care o vedeam se balansa foarte violent. Atunci a cam realizat toata lumea din tramvai ce se intamplase. Am coborat cu totii din tramvai si am luat-o spre Iancu de Hunedoara. Nu stiu daca era o impresie sau nu dar parca blocul din fata inca se misca. Lumea deja iesea in strada, se auzea un fel de vuiet si cerul parea mai rosiatic decat lumina obisnuita data de lampile de iluminat. Au inceput sa se auda sirenele de salvare, pompieri, militie. Aparent din cate am observat nu se vedea nimic cazut sau distrus pe Clopotarii Vechi sau pe Iancu de Hunedoara. Am intrat pe strada pe care locuiesc si am vazut pana acasa un gard de zidarie pus la pamant cateva tigle si un cos cazut in strada. In rest toate pareau la locul lor. Oricum era noapte afara si nu se vedea prea bine. Pe lumina aveam sa constat ca sunt o gramada de case fisurate serios pe toata strada. Am ajuns acasa unde ne asteptau ceilalti bunici. Bunicul era usor zgariat de la niste tencuiala cazuta in casa deoarece prima grija in timpul seismului a fost sa se asigure ca sunt toate focurile stinse in casa.

                    In afara de tencuiala cazuta pe culoarul dintre baie si bucatarie am constata ca una dintre fatade (Sud) se desprinsese si puteai sa bagi palma prin fisurile din ambii pereti. E vorba de partea centrala a fatadei care era in consola cat tinea camera mea - a fost sprijinita cu doua blocuri de beton si de atunci n-a mai avut tendinte expansioniste la nici un seism de dupa 1977. In rest in casa a cazut o singura sticla in camara iar in sufragerie doar vitrina cu televizorul aflate pe peretele estic. Pe acelasi perete se afla si o biblioteca cat tot peretele. N-a cazut nici o carte din ea si sincer nu inteleg cum a cazut vitrina respectiva mai ales ca s-a spart un singur bibelou din ea iar televizorul care era pe ea i s-a spart rama din fata dar atat. A pornit fara probleme cand i-am dat drumul. Nu mai stiu exact dupa cate zile am fost cu tata la plimbare spre Lizeanu si am vazut blocul de acolo tasat si inclinat spre strada. In centru am ajuns si mai tarziu asa ca nu am apucat sa mai vad mare lucru. Imi mai aduc aminte de o cladire undeva in apropiere de Piata Romana care era compusa din doua corpuri laterale si unul central. Cel central colapsase aproape total. In concluzie la ceea ce imi aduc eu aminte de atunci a fost cel mai violent seism din viata mea avand in vedere urmarile. Toate celelalte care au urmat n-au facut nici 10% din pagubele de atunci.

                    Comentariu


                    • #40
                      Gsteph

                      '77, Bacau (Republicii 49 ? etaj 3). 9 ani. cu 2 zile inainte am fost in Bucuresti la un control la spitalul Brancovenesc (o tija pe un femur).

                      imi amintesc ca era un film bulgaresc la TV (Dulce si amar ?). cand a inceput scuturatura, m-a luat taica-meu in brate, fuga pe holul apartamentului. apoi bezna electrica peste huruitura si clatinat. cel mai intens moment a fost cand amauzit zgomot de sticla sparta, care s-a dovedit a fi mai tarziu biberonul baietelului unor vecini de palier.

                      apoi noaptea petrecuta la parterulul blocului, pe la 2-3 am retragere in apartament si a venit si o replica cu palpairea electrica de rigoare.

                      TVR nu avea nimic e transmis. la radio si mai putin, cred ca atunci am inceput sa cresc cu Europa Libera in surdina alaturi, la un radio cu tuburi (Select 2 ?).

                      dupa 30 zile am revenit in Bucuresti la control medical, nu imi amintesc pe unde am traversat orasul (in masina unui binevoitor) - imi amintesc sigur ca am vazut un bloc retezat pe diagonala, covoare atarnand in camere retezate pe diagonala si coloana liftului retezata la fel - nu imi amintesc sa fi vazut si cabina... unde o fi fost?

                      la Brancovenesc ortopedie inca se mai opera non stop si totusi medicii si-au facut timp pentru un copil.

                      dincolo de imaginile de dimensiune apocaliptica, cu mintea de acum analizez cata imprudenta a marcat seara si noaptea acelui seism.

                      Comentariu


                      • #41
                        ArchiTect
                        Ana BM Wrote: Am citit ca in '77, cutremurul a durat cam 56 de secunde, corect? Mi se pare o eternitate sa fii zgaltait timp de 1 minut, indiferent unde te-ai afla. Intrebarea mea este, din cele 56 de secunde, cate au fost cele de maxima intensitate, sau cele fatale...?
                        Da, dau marturie ca intr-adevar pare o eternitate sa fi zgaltait in halul ala chiar si zece secunde, darmite 50 sau mai mult. Am simtit foarte clar in 1977 mai multe faze absolut delimitabile in timp. Aud ca unii spun chiar ca ar fi putut fi vorba de fapt de mai multe cutremure consecutive. Certific ca asta a fost si impresia mea, ca a fost intai un mic cutremur declansator, apoi unul principal si apoi o replica imediata. De asta poate ca nici nu au mai urmat alte replici comparabile.

                        Deci:

                        1. Cateva secunde a existat o miscare aproape imperceptibila, ca un zornait fin produs de trecerea unui vehicul pe strada. Fiind in picioare, nu am simtit miscarea cladirii, insa m-am tot intrebat vreo doua-trei secunde de ce zangane prin casa lucrurile fara motiv...

                        2. A urmat o foarte scurta pauza, dupa care a avut loc un soc unic, ca o framantare de aluat imensa, deci cu componenta verticala absolut stupefianta, combinata cu miscare orizontala pe doua directii, ca de rotatie. A fost momentul in care puteai fi trantit la pamant daca nu te sprijineai de ceva. Parea ca mai rau de atat nu se poate, dar a incetat tot atat de brusc cum incepuse. Si in 1990 a existat acel prim soc vertical, dar mult, mult mai slab.

                        3. Dupa o noua pauza, a inceput dansul adevarat: miscare continua, dar cu mari variatii de intensitate (spre deosebire de 1986 cand miscarea a fost ritmica si monotona de la inceput la sfarsit). A atins la un moment dat ceva ce credeam a fi apogeul si parca incepea sa se linisteasca.

                        4. Dar m-am inselat. Partea cea mai urata abia incepea. Acum leganarea era combinata cu zgaltairea, deci frecvente lungi si frecvente scurte deopotriva, si la un moment dat ceva atat de rau incat parea a fi totul fara de speranta. Nu as putea descrie exact acel moment, eram complet depasit de situatie. Sa nu uitam zgomotul peretilor care se indoaie.

                        5. A mai urmat apoi inca un pachet lung de oscilatii bune, dar in descrestere evidenta de intensitate, cu unele reveniri.

                        6. Inca multa vreme miscarile au continuat tot mai amortizate, ca om leganare usoara de vapor, adica faza de incetare si de sosire a ultimelor unde reflectate.

                        Desi de la inceput mi-am zis ca asa ceva trebuie sa fie un cutremur puternic, recunosc ca dupa ce s-a terminat am luat foarte in serios si ipoteza de a fi inceput un razboi atomic in lume. Nimic din experienta anterioara a simturilor nu te poate pregati pentru asa ceva. Doar credinta poate sa-ti fie de folos in astfel de momente.

                        Referitor la "momentele fatale" pentru cladiri, ele au fost diferite de la caz la caz, incepand chiar cu pct. 2. Ba chiar a existat se pare si o prabusire petrecuta la catva timp dupa incetarea seismului (parte din blocul lui Caragiu). Ca sa nu mai vorbim de riscul de incendiu sau explozie, care ramane iminent ore intregi dupa cutremur. Din cauza asta, niciodata nu voi lauda ideea de a ramane in cladire, asa cum cere ISU. Organele de interventie vor cat mai putina aglomeratie pe strazi si ii inteleg perfect. Dar cu ce pret? Oricum, interventiile apar doar dupa 20-30 de minute in cel mai bun caz, iar telefoanele nu vor functiona deloc ore in sir sau chiar zile in sir. Singurul lucru de evitat este sa pleci cu masina. N-ai avea nici o sansa sa te indepartezi prea mult intr-un oras dens construit.

                        Comentariu


                        • #42
                          Marcela:

                          Aveam 17 ani si nu stiam mare lucru despre cutremure. Primul cutremur pe care mi-l amintesc , este cel din 1976, seara tarziu sau noaptea, ai mei dormeau iar eu citeam in sufragerie. Imi amintesc de o leganare usoara, de scurta durata. Priveam linistita lustra care se balansa si nu am avut nicio reactie. A doua zi le-am spus parintilor ca a fost cutremur iar mama mea a spus: sa ne fereasca Dumnezeu de unul mare ! Atunci mi-au povestit despre cutremurul din 1940, despre blocul Carlton si despre reactia animalelor (mama locuia intr-o comuna aproape de Bucuresti). In seara de 4 martie, priveam, impreuna cu tatal meu filmul bulgaresc "Dulce si amar". Eram pe canapea si am simtit o usoara leganare, moment in care l-am privit pe tata si am zis calma : e cutremur. Dupa cateva secunde o miscare violenta si tata mi-a zis : e puternic, iesi afara , in timp ce el s-a repezit in dormitor s-o scoata pe mama. Ajunsa la usa, pe un hol ingust, eram aruncata din un perete in altul si nu reuseam sa deschid iala, am reusit intr-un final, am iesit in holul blocului (locuiam la parter) si in momentul in care am iesit din bloc am vazut pamantul unduindu-se. Cerul era rosu ! Dupa ce s-a terminat totul, tata a intrat in casa si ne-a adus imbracaminte (eram in camasa de noapte si desculta) si am ramas cateva ore afara de frica replicilor! Spre dimineata am intrat in casa cu toti vecinii de la etajele superioare (toti inspaimantati ) la lumina lumanarilor. Telefon, curent, gaz oprit, doar la radio se dadeau comunicate. Spre dimineata a ajuns acasa un var, care fusese surprins de cutremur la universitate, inspaimantat de ceea ce vazuse. Facuse un soc, in acele momente i-a crescut barba si avea pete albe pe fata(era unul care se barbierea in fiecare dimineata ). Oricum, a fost inspaimantator si nu imi doresc sa mai retraiesc asa ceva, cum nu doresc nimanui.Aceasta experienta m-a marcat pe viata si mult timp dupa aceea imi era teama sa dorm.

                          Comentariu


                          • #43
                            ArchiTect

                            Referitor la roiul de sute de microseisme precursoare din zilele de 1-4 martie 1977 (amintite in alt topic), este interesanta relatarea pe care mi-a facut-o la vremea respectiva o persoana foarte credibila si avand pasiune pentru gradinarit. Cu doua-trei zile inainte de marele cutremur, aceasta a observat cu stupefactie cum toate ramele au iesit din pamant, desi in zona respectiva vremea era inca destul de rece si chiar persista zapada in strat de cativa cm la umbra. Alte persoane au relatat ca, inainte cu vreun minut-doua, au inceput cainii de peste tot sa latre foarte puternic in cor.

                            O coincidenta bizara face ca la cutremurele din 1940 si 1977, Romania sa se fi aflat exact dupa cele mai prospere economic perioade din istoria ei. In 1938-39 s-a inregistrat un varf proeminent in dezvoltare, iar in 1975-76 a fost urmatorul varf, nedepasit nici pana astazi. Seismele respective au gasit Romania tare pe picioarele ei si efectele au putut fi relativ usor inlaturate. Dupa ambele evenimente, Romania a avut parte de perioade sumbre, respectiv razboiul mondial in primul caz si recesiunea de dupa 1978 in cel de-al doilea caz.

                            Comentariu


                            • #44
                              Marian Popi

                              OD 16, scara F. pe 4 martie '77, cam la 15 minute dupa cutremur, eram langa ruinele blocului.

                              28tcck3.jpg157bwvo.jpg2vd04sk.jpg2iauzv5.jpg971qb6.jpg99iamf.jpg

                              Comentariu


                              • #45
                                Medicul Fălticeni Popescu era de gardă la Spitalul de Urgenţă Floreasca în seara de 4 martie 1977 şi chiar şi după 35 de ani îşi aminteşte pas cu pas acea gardă."A fost un coşmar pe care nu aş vrea să-l mai trăiesc sau să-l mai trăiască cineva vreodată. La Urgenţe erau cinci medici de gardă şi două săli în care se opera: un ulcer perforat la un tânăr şi o hernie omblicală la o femeie. Eu eram în sala în care pregăteam femeia şi, când am introdus acul în coloană pentru anestezie, a început să se zguduie clădirea. Am realizat imediat că e cutremur. Lumina s-a stins, au început să se spargă geamuri, s-a auzit un vuiet îngrozitor şi se simţea un praf puternic de cărămidă roşie. Am ajuns sub tocul uşii, unde erau şi ceilalţi doi medici cu care operam. Era o tensiune extraordinară, clădirea se mişca şi zgomotul era infernal", povesteşte, după 35 de ani de la dezastru, medicul stabilit în Statele Unite.

                                Fălticeni Popescu spune că, atunci când s-a terminat cutremurul, a încercat să se întoarcă pe întuneric la pacienta abandonată pe masa de operaţie, lucru imposibil deoarece în podea se făcuse o gaură prin care credea că vede ceva de la etajul inferior.

                                "Nu ştiam ce văd prin gaura aceea, dar de fapt vedeam bucătăria care era cu trei etaje mai jos", a declarat medicul, precizând că adevăratul coşmar a început abia după ce a părăsit sala de operaţie.

                                Potrivit acestuia, oamenii s-au năpustit de spaimă pe scări.

                                "Erau oameni bolnavi, unii erau operaţi şi se dădeau de-a dura pe scări. Plăcile de marmură cădeau peste bolnavi. Târâş s-a ajuns până la parter. Am ajuns în faţa spitalului şi se auzeau sirenele ambulanţelor care aduceau pacienţi. În aproximativ cinci minute, intersecţia Calea Floreasca cu Ştefan cel Mare era complet blocată. Era un infern! Cei sănătoşi cărau pe braţe răniţii. Era un val de braţe pe care se purtau corpuri umane. Răniţii ţipau şi plângeau şi erau depuşi în faţa spitalului. Curtea se umpluse de bolnavii din spital care ieşiseră cu pături în cap", mai povesteşte doctorul Popescu.

                                În toată nebunia, medicul şi-a amintit de pacienta pe care a lăsat-o în sala de operaţie şi la care nu a mai reuşit să ajungă din cauza beznei.

                                "M-am dus pe brânci până acolo. Nu mai era acolo, iar tânărul cu operaţia de ulcer era pe ventilator, cu abdomenul deschis şi plin de moloz. A fost spălat cu apă nesterilă şi a plecat în şapte zile sănătos. Cealaltă pacientă am găsit-o mai târziu în curtea spitalului. Din cauza efortului, hernia dispăruse. A urmat o noapte de coşmar în care am triat răniţii de cei morţi", povesteşte medicul.

                                Înspre dimineaţă, a pornit spre primărie pentru a cere ajutorul Armatei şi a trecut pe lângă ceea ce mai rămăsese din blocul Scala.

                                "Erau mormane de moloz şi oameni care scormoneau să scoată oameni", povesteşte Fălticeni Popescu.

                                În opinia sa, ceea ce au făcut medicii în acele zile, dar şi oamenii simpli, a fost "un act eroic".

                                Din Statele Unite, doctorul Popescu face apel către autorităţile de la Bucureşti să ia măsuri pentru a preveni noi astfel de dezastre.

                                "Când mai vin la Bucureşti, văd clădiri cu buline roşii şi găsesc că este criminal să se permită locuirea acolo. Şi într-un cort, pe stradă, ar fi mai sigur dacă ar veni un alt cutremur", crede Fălticeni Popescu.

                                Directorul de atunci al Spitalului de Urgenţă, doctorul Andrei Firică, a declarat că în momentul producerii cutremurului era în Libia, dar a revenit în câteva ore în ţară.

                                "Era un dezastru pentru că erau vreo 20 de coloane de susţinere rupte şi a trebuit evacuat tot spitalul. Au fost trei probleme grele: nu aveam loc pentru morţi pentru că se depăşise capacitatea pe care o avea morga, pacienţii care fuseseră operaţi la urgenţă trebuiau transportaţi mult mai repede decât ar fi fost cazul şi a treia problemă era relaţia cu familiile pacienţilor. (...) Au venit 100 - 200 de pacienţi în câteva minute, iar camera de gardă era depăşită", îşi aminteşte medicul Andrei Firică.

                                El a precizat că bolnavii fuseseră puşi pe holuri şi în amfiteatre, "perierea" cazurilor fiind făcută foarte rapid.

                                Mormanele de moloz şi oamenii care îşi căutau cu disperare semenii sunt cele mai puternice amintiri din acele zile şi pentru un fost lucrător din Armată, pe vremea aceea elev la Şcoala Militară Băneasa.

                                Cutremurul l-a prins într-o tabără de primăvară la Vălenii de Munte şi, imediat după, s-a făcut apelul şi plutoanele au fost trimise în teren.

                                "Din ce se ştia atunci, Hotelul din Vălenii de Munte se dărâmase, o aripă a Spitalalului TBC Drajna se dărâmase de asemenea. Am ajuns la hotel la ora 21.45 şi am rămas până la şapte să căutăm persoane. Am găsit şapte morţi acolo", povesteşte acesta.

                                Ajunşi în Bucureşti, elevii de atunci ai Şcolii Militare au fost trimişi la blocurile Casata, Scala, Wilson pentru a căuta răniţi sau morţi, dar şi pentru a asigura zonele respective împotriva hoţilor.

                                "În cinci martie, până seara am stat în dispozitiv în diverse locuri. Seara, când ne-am întors în şcoală, s-a pus problema voluntariatului şi nimeni nu a renunţat. Aproape 72 de ore am muncit continuu", îşi mai aminteşte fostul elev de şcoală militară.

                                El spune că civilii încercau să ajute, dar atunci când apărea Armata toată lumea se retrăgea.

                                "Veneau buldozere să ia moloz şi mai vedeai o mână, un picior. La Scala a fost prinsă o persoană de zid şi medicii nu aveau voie să intre pentru că se putea dărâma blocul, iar medicii erau foarte de preţ atunci. Un coleg al meu, caporal, s-a oferit să intre să-i taie piciorul prins sub o placă de beton pentru că altfel nu putea fi scoasă de acolo. A tăiat piciorul cu nişte scule destul de rudimentare, iar seara a fost făcut sergent", îşi aminteşte fostul angajat al Armatei.

                                Un pensionar de 76 de ani, care locuieşte în zona Blocului Scala, a povestit că în 1977 lucra în Ministerul de Externe, instituţie care funcţiona în actualul sediu al Guvernului.

                                "Trebuia să plec acasă la ora 10 şi, din cauza cutremurului, am plecat la 12. Toată lumea era înnebunită pentru că Ceauşescu trebuia să plece în Spania. (...) Am pregătit o telegramă şi, când să plec cu ea să o trimit, a început cutremurul. Şi când am ieşit din camera de serviciu mi-a căzut o placă în cap. Ne-am oprit apoi şi ne-am prins de stâlpi, de coloanele mari şi eram ca nişte oameni beţi care se ţineau de câte un stâlp", povesteşte funcţionarul de la Ministerul de Externe.

                                El îşi aminteşte că pe vremea aceea locuia lângă Sala Polivalentă şi a fost dificil să ajungă acasă din cauza drumurilor blocate de clădirile căzute.

                                "Îmi era şi frică să merg acasă. Nu am putut să dau telefon pentru că nimic nu funcţiona. Când am plecat nu am putut să ies pe Ana Ipătescu, am venit pe Dorobanţi, eram cu maşina şi am vrut să ies în bulevard pe la Lahovari. Nu am putut pentru că erau deja miliatari, lucrau. Erau clădiri dărâmate şi am venit pe la Maria Rosetti. Nici pe aici nu am putut pentru că şi aici era căzut blocul Scala. Şi abia am ajuns la Inter şi, de emoţii ce aveam, nu am văzut că şi Dunărea era căzută. Am ajuns acasă tremurând. Clădirea mea cu 10 etaje de la Polivalentă nu avea nimic, dar toată lumea din blocuri fugise în Parcul Tineretului. Când am intrat în casă, în sufragerie televizorul era dus, s-au spart nişte vitrine şi în bucătărie oala cu mâncare se împrăştiase pe jos", mai povesteşte bărbatul de 76 de ani.

                                Cu toţii îşi amintesc că intervenţia autorităţilor a fost foarte promptă, dar la fel de bine îşi amintesc dezastrul rămas după cutremur. Orice poveste despre cutremurul din 4 martie 1977 se încheie identic: A fost un coşmar care nu poate fi descris în cuvinte!

                                http://www.gandul.info/news/marturii-din...i%2Bgandul

                                Comentariu

                                Procesare...
                                X