Anunț

Adună
Nici un anunț încă.

Marturii de la cutremurul din 4 martie 1977

Adună
X
 
  • Filtrează
  • Ora
  • Arată
Curăță tot
postări noi

  • Marturii de la cutremurul din 4 martie 1977

    User azte***

    Ia sa vedem... In '77 aveam 8 ani, dar imaginea din timpul cutremurului o vad si acum. Nu stiam ce-i acela un cutremur si nici nu auzisem de asa ceva. Venisem de la antrenament pe la 8:30, iar dupa ce am stat putin cu niste musafiri... a inceput dansul.

    Nu intelegeam de ce tata si bunicul ne-a spus pe un ton nu tocmai obisnuit sa iesim afara. Am iesit cu totii imediat in strada. Bineinteles ca toti vecinii au iesit imediat, si ne uitam unii la altii fara sa intelegem ce se intampla. Singurii care-si mai aminteau de un asemenea cutremur erau bunicii.

    Senzatia de atunci a fost ca prima oara pamantul se clatina stanga-dreapta, iar dupa aceea sus-jos, iar ca durata parca nu se mai termina. Ma uitam la o macara de pe un santier din apropiere cum se balanseaza amenintator, iar asfaltul strazii parca facea valuri insotite de un vuiet puternic.

    Nu stiu cat a durat dansul, dar parca a durat o ora. Bineinteles ca lumina s-a intrerupt, iar sirenele pompierilor si salvarilor se auzeau in tot orasul.

    Pagube materiale mari nu-mi amintesc sa fi fost, dar multi oameni si-au petrecut noaptea sub cerul liber intr-o piata din apropiere. Toata noaptea am ascultat la un radio cu baterii vesti din Bucuresti si nu ne venea sa credem.

    Eu am fost destul de speriat de eveniment, dar cu "mici" explicatii, totul a devenit ca facand parte din viata.

  • #2
    4 Martie 1977

    Eram in camera caminului facultatii, impreuna cu inca doi colegi ai mei. Luasem masa si tocmai ajunsesem in camera, iar eu incepusem sa desfac pachetele pe care le primisem de la parinti de acasa. Tocana, friptura de porc, prajituri, le asezam pe raftul dulapului din camera urmand sa le asez in frigider a doua zi. Ceilalti doi colegi ai mei erau in camera, D. copia niste cursuri, iar R. se pregatea sa faca o baie. Nu ma simteam bine, toata ziua fusesem intors pe dos. Aveam o stare de apasare pe care nu puteam sa mi-o explic. Ma gandeam ca se schimba vremea si ma simteam asa din cauza presiunii atmosferice.

    Cateva minute mai tarziu R. a plecat la dusuri, iar eu eram nervos: toata ziua poftisem la friptura trimisa de parinti iar acum nu as mai fi mancat nimic. Am pus borcanele sus pe raft si imediat am auzit un vuiet, un zgomot puternic, jos, mai mult il simteam in piept decat il auzeam. Nu imi dadeam seama ce se intampla, ma uitam la podea fiindca simteam prin pardoseala trepidatii si am vazut cum unul dintre borcane s-a facut tandari la picioarele mele. Nu stiam ce este un cutremur, nu mi-am dat seama din primele momente dar cand cladirea a inceput sa se miste violent nu mai era nici un dubiu. D. se ridicase de la masa, se uita la mine si nu stia ce sa faca. Eu am deschis usa camerei si m-am asezat in tocul usii. D. a trecut prin dreptul dulapului exact in momentul in care acesta se aplecase amenintator, l-am vazut cum a facut ochii mari si s-a ferit de tot ce a cazut din dulap. Multi colegi iesisera afara din camere, unii stateau in tocul usii iar altii o luasera la fuga spre iesire. Numaram secundele, ma uitam ca sub picioarele mele cred ca era o imbinare a doua placi de pardoseala iar cand una se ridica cealalta se cobora. Parca eram in troleibuz in zona burdufului nestiind pe care picior sa ma sprijin mai puternic fiindca cutremurul ma lovea de usa si de pereti. Zgomotul era asurzitor, se spargeau geamuri, se rasturnau obiecte la etaj. Colegii de deasupra probabil o luasera la fuga, se auzeau alergand pe coridor deasupra. Lumina s-a stins iar eu strangeam cu degetele tocul usii atat de puternic incat ma dureau buricele degetelor. O umbra de pe coridor a venit spre mine, era R. care voia sa iesim afara. Mi-a fost frica sa ies, pe culoar cadeau bucati de tencuiala de pe tavan si la cativa metri in fata mea un corp de neoane s-a desprins de pe tavan si s-a facut tandari de pamant. Simteam pe par si pe ceafa cum pica de sus tencuiala si praf de caramida. Se auzea un fasait din ce in ce mai puternic, l-=am intrebat pe R. ce se aude iar el a zis ca s-a fisurat o teava de apa de la dusuri. Miscarea devenea din ce in ce mai puternica, peretii paraiau si am luat-o si eu la fuga afara impreuna cu R. M-am impiedicat de ceva de pe jos, era cat pe ce sa cad, dar imediat am ajuns la scari. Nu aveam loc pe scari de cei care coborau de la etaj. Pana m-am gandit daca sa raman inauntru sau sa o iau in jos pe scari cutremurul s-a terminat. Ne-am intors dupa D. care ramasese in camera. Pe drum, cred ca cea mai infricosatoare imagine din acel moment a fost cand am trecut pe langa o camera care avea usa deschisa si am vazut lumina lunii de afara intrand in camera printr-o crapatura care strabatea peretele cu fereastra. Pe jos era apa de la tevile sparte. Am ajuns in camera noastra, D. era in patru labe pe jos si isi cauta infrigurat tigarile si chibriturile iar R. pierduse un papuc si se taiase in talpa de la cioburile de pe jos. Am luat un cearsaf, haine, actele si banii si am iesit afara. Incercam sa vedem pe unde sunt lucrurile la lumina chibriturilor lui D. Pe culoar se auzeau voci, cineva zicea sa iesim in curte, nu am mai stat pe ganduri si am iesit afara. Si la parter in hol erau cioburi, se sparsesera geamurile de la aviziere.

    Afara era lumina ca ziua. Pe cer se vedeau lumini probabil de la incendii iar luna era imensa. S-au facut echipe care mergeau cu administratorii de camin sa inspecteze cladirile sa nu fie vreun student ramas ranit inauntru. Unii au plecat la telefoanele publice sa sune acasa, am plecat si eu dar degeaba, nu era ton. Nici luminile de pe alei nu mai functionau. Se auzeau sirene de salvari, vuiete, era sinistru. Acolo in campus eram intr-un fel rupti de lume si nu stiam ce se intamplase in oras. In orele urmatoare au aparut si cativa profesori, rectorul, administratorul facultatii, secretarul UTC, mai multi studenti care erau plecati in oras si inca cativa angajati. De la ei am aflat despre tragedia din oras. Un hotel prabusit pe Calea Victoriei; blocul Scala, Casata, Dunarea, toate la pamant. Auzeam ce ne povesteau, ii vedeam ca tremurau si erau in stare de soc si cu toate astea nu puteam realiza cat de reala era situatia, parca era o poveste de groaza. Ne-am hotarat sa nu plecam nici unul dintre noi din perimetrul facultatii, unde credeam ca suntem mai in siguranta. Cativa studenti fusesera raniti, alti studenti aveau grija de ei facandu-le pansamente si bandaje cu ce gasisera in cabinetul medical. Spre norocul nostru nimeni nu a fost ranit grav. Grupuri-grupuri ne duceam in camine si aduceam de acolo, paturi, imbracaminte, mancare. Nu mai vazusem pana atunci niciodata atatia studenti la un loc. Intr-o baraca ramasa de la niste constructori din vara trecuta am gasit depozitata maculatura, cineva din conducerea facultatii ne-a lasat sa le luam si sa facem focul sa ne incalzim. Am stat asa in jurul focurilor pana cand a inceput sa se lumineze de ziua.

    De indata ce a fost lumina am inceput sa inspectam caminele, sa vedem cat s-au distrus si daca putem sa ne mutam inapoi in camere. Eram ca paralizati, obositi, speriati ca nu puteam sa luam legatura cu parintii acasa, ne miscam mecanic. Caminul nostru avea geamuri sparte, tencuiala de pe tavan si pereti cazuta, peretii crapati (unii foarte rau cu crapaturi prin care bagai mana), inundatii de la conductele de apa sparte, dar rezistenta cladirilor nu parea sa fie afectata. Ne-am impachetat lucrurile, am strans cioburile de pe jos si am incercat sa ne facem camera din nou locuibila. In ziua aceea s-au reparat conductele de apa si instalatia electrica unde se defectase iar unii colegi reusisera sa ia legatura cu parintii ducandu-se sa telefoneze de la posta. Parintii cu care se reusise sa se ia legatura au sunat la parintii altor colegi astfel incat sa se stie despre noi ca suntem bine. De la facultate ne-au spus sa plecam acasa cateva zile pana se reparau cladirile, dar noaptea urmatoare a trebuit sa o petrecem tot la camin. Mijloacele de transport in comun nu circulau decat sporadic, nu stiam cum circula trenurile si am zis sa mai asteptam o zi. O parte din colegi plecasera deja, ramasesem putini si cred ca cea mai sinistra noapte a fost cea petrecuta in camin, noaptea urmatoare. Lumina nu era in toate camerele, se retezasera niste cabluri de prin pereti care nu apucasera sa fie inlocuite. Dintr-o data camerele frumoase erau acum fara ferestre, cu peretii crapati si tencuiala cazuta de parca cladirea era parasita de ani de zile. Ne era frica sa nu inceapa din nou cutremurul si paseam cu teama de parca l-am fi putut provoca.

    A doua zi trecand prin oras aveam confirmarea la ce auzisem cu o zi in urma la radio. Era mai rau decat spusesera la radio. Un cosmar pe care nici acum nu pot sa-l pricep pe de-a-ntregul.

    Anonim - mesaj primit pe email

    Comentariu


    • #3
      Locuiesc in Bucuresti dar la cutremurul din 77 aveam doar cateva luni, deci despre el mare lucru nu am ce sa povestesc. Din ce mi-a povestit sora-mea, cateva zile nu a fost curent electric iar telefoanele nu au functionat aproape o luna. Dupa ce au fost pornite din nou, numarul vechi a fost schimbat cu unul nou. Ce stiu este ca taica-meu m-a luat in brate si a iesit cu mine afara. Pe atunci stateam intr-un apartament la parterul unui bloc de 4 etaje. Blocul, construit in 1974 cred, nu a avut nici o problema pana acum la nici unul dintre cutremure.

      (ax)

      Comentariu


      • #4
        (user forum: Do****)

        O zi calda de martie. O zi obisnuita de scoala.In drumul spre casa admiram cerul, fascinata de lumina calda si galbuie a lunii pline ce poleia totul in jur. Am ajuns acasa unde mama gatea de zor iar tata privea linistit la stiri. Aroma de sarmale calde si prajituri mi-au amintit in acea clipa, ca a doua zi aveam musafiri si am zambit fericita . Am inceput sa povestesc ultimele intamplari de la scoala si cum a mers antrenamentul la sport. Eram prea obosita si somnoroasa ca sa urmaresc filmul bulgaresc de la televizor dar cu siguranta nu ii voi uita titlul "Dulce si amar".

        Apucasem sa atipesc cand m-am trezit buimacita si peretii dansau in jurul meu intr-un dans nebun. Frigul ma cuprindea caci cuvertura picase la primul soc iar lustra se balansa ametitor. Cadeau cioburi iar eu priveam mirata la tavan avand impresia ca totul este un castel din carti de joc ce se va darama intr-o secunda... In fanta de lumina a lunii ce razbatea prin ferestre am vazut o silueta ce se clatina greoi...era tata. Am sarit din pat si am incercat sa gasesc un loc pe unde sa trec caci el se sprijinea cu toata forta in tocul usii incercand sa isi mentina echilibrul.

        Victorioasa am reusit sa ma strecor si sa ajung in sufragerie la lumina. Totul se zgaltaia, scrasnea, pestii din acvariu se zbateau disperati sarind pe covor iar eu ma simteam ca pe o podea elastica. Am sarit sa tin vitrina si televizorul privind uimita cum mama sta turceste pe un colt de canapea si se uita fix in televizor. Pentru o secunda totul s-a oprit si unda a incepul balansul in sens invers. Cosmarul nu se terminase... dar intre timp tata reusise sa ajunga la noi si sa ne imbratiseze dand indicatii clare... mergem in hol sub grinda ca e mai bine asa. Tonul lui calm, sigur ne-a linistit imediat ..era ca un stalp in mijlocul furtunii... Cu o bufnitura surda totul s-a linistit brusc.

        La uzina fusese o explozie in timpul cutremurului si tata ca sa ne linisteasca ne-a spus ca toata zgaltaiala s-a datorat suflului. Mama s-a apucat calma sa adune cioburi si pestii de pe covor iar apoi m-au imbracat gros ca sa iesim afara. Pretextul a fost... mergem la matusa sa vedem ei ce fac .

        Toti vecinii erau in fata blocului care mai de care mai speriati si tot atunci a aparut primul taxi venit din centru.. a cazut blocul Scala... a cazut decorul la teatru... a cazut ... Se auzeau ambulante si masini de pompieri ce veneau la uzina... sa stinga incendiul si sa ajute ranitii... Spre dimineata postul national de radio a dat primul anunt... "in noaptea de 4 martie a avut loc un puternic cutremur de pamant in zona Vrancea.Vom reveni cu amanunte... Privind la cei mari am simtit lacrimile... ce sclipeau in lumina lunii pline...

        A fost o noapte de 4 martie 1977... o noapte cu luna plina... Dupa cateva zile o prietena de familie blindata cu ajutoare si conserve a sosit in Bucuresti sa vada cu ochii ei prapadul. Nu putea crede ceea ce vazuse la televiziunea franceza.... iar noi elevii taiam articole din ziare si luam primele lectii de protectie in caz de cutremur...

        Comentariu


        • #5
          Eram la servici la tara, o zi calduroasa, frumoasa. Si m-am hotarat, fiindca era vremea frumoasa, sa vin acasa in Bucuresti sa-mi iau haine de schimb si mancare ca sa raman mai mult dupa aceea la servici fara sa mai fiu nevoita sa mai fac drumuri la Bucuresti.

          Am coborat din cursa la Bucur Obor. De obicei luam autobuzul 101 de la Obor pana acasa. Era 8 si jumatate seara, inca era lumina. Nu stiu de ce nu l-am luat pe 101 si m-am suit in tramvai. Imi amintesc ca eram in tramvaiul care trecea prin fata magazinului Bucur Obor, spre centru, si eram extrem de enervata ca in loc sa iau autobuzul ma urcasem in tramvai. Aveam o stare de iritare, foarte neplacuta.

          La intersectia cu tramvaiul care venea de pe Colentina, doi barbati se bateau pe linia de tramvai fara sa le pese ca era sa dea tramvaiul peste ei. Vatmanul a pus o frana brusca, dar ei se bateau mai departe. Nu erau beti dar parca erau turbati.

          Am ajuns la Mihai Bravu, eram iritata, nervoasa, fara un motiv anume. Ma urcasem prin spate si stateam la usa din mijloc. O femeie, pe la 50 de ani, nu parea nici taranca nici mahalagioaica, s-a luat de mine. Ea statea pe scaunul din fata, cu fata spre vagon si se uita la mine si zice: "Daca n-ai fi in tramvai si te-as vedea in alta parte as zice ca esti Ceauseasca. Ca semeni cu Ceauseasca!" M-am intors cu spatele, m-am dus in spatele vagonului, dar ea continua sa bodogane: "Uitati-va ca seamana cu Ceauseasca, uitati-va ce mutra are!" Am lasat-o.

          Abia acum am realizat ca era o stare generala de iritare. Eu, aia care se bateau, femeia din tramvai...

          M-am dat jos din tramvai, era intuneric. Luasem niste oua din sat, vreo 20 de oua, intr-o sacosa. M-am enervat ca de ce nu am pus sacosa cu oua in geanta de voiaj si acum trebuia sa am grija si de geanta si de sacosa cu oua. Eram iritata. Am intrat in parcul prin care trebuia sa il traversez si veneam spre mijlocul parcului unde erau niste banci, o statuie si leagane pentru copii.

          Cand am ajuns la aleea care mergea de la prima poarta m-am pomenit jos. Nu stiu cum. Eram in genunchi, cu mana pe sacosa cu oua care se sparsesera. Am ridicat ochii din pamant si am vazut statuia cum se rastoarna la picioarele unei perechi, un baiat si o fata care stateau pe o banca. Eu cand am vazut ca vine statuia aia jos am ramas paralizata, nestiind daca vine peste ei sau nu. In timp ce vedeam statuia cum se rasturna, am auzit un vuiet infundat.

          Am vrut sa ma ridic dar nu am putut, atat de tare se cutremura pamantul.

          Atunci am vazut pe cer o lumina puternica, venind dinspre zona industriala, ca o explozie mare. Eram convinsa ca a fost o explozie. Am reusit pana la urma sa ma ridic in picioare, incercam sa-mi tin echilibrul si atunci am auzit pe cineva strigand pe strada "E cutremur!". In momentul acela mi-am adus aminte zvonurile din perioada in care comunistii incepusera constructiile de blocuri cu 10 etaje, toti se asteptau ca acele blocuri or sa cada la primul cutremur.

          Cand am auzit strigatul acela ca e cutremur, m-am uitat imediat la blocul de 10 etaje care era langa parc, in stanga mea. N-a venit jos. Si atunci mi-am adus aminte ca blocul nostru are de sus de la acoperis si pana jos o crapatura pe zona de mijloc, de cand a fost construit, din 1975. M-am gandit ca scara noastra este la pamant. Am luat-o la fuga spre blocul nostru. Pe drum, alergam cu geanta de voiaj in mana, voiam sa ajung la coltul strazii sa vad ce se intamplase cu blocul nostru.

          Lumina se stinsese, era intuneric, lumea tipa, dintr-un apartament se auzea o batrana care striga: "Ajutor, sunt bolnava, nu pot sa ma misc!". Era panica. Cand am ajuns in capatul strazii, am vazut blocul in picioare. Am ajuns in fata blocului, mama si sotul erau cu copii in fata scarii. M-am dus la ei si le-am zis sa nu stea in fata scarii, sa mearga in dreptul complexului alimentar care nu avea etaj.

          Am vrut sa intru in casa. Cautam lanterna pe care intotdeauna o aveam cu mine, o foloseam la servici. Nu era in geanta de voiaj, desi ma invatasem sa o iau mereu cu mine, in ziua aceea o uitasem la servici. Sotul nu voia sa ma lase, dar trebuia sa intru in casa sa iau mancare pentru copil (unul dintre copii era sugar) si niste haine.

          Am intrat in bucatarie, am luat mancare si am iesit din nou afara. Spre dimineata, cand am intrat din nou in casa, pe lumina, am vazut cum ciupercile de metal de la lustre rosesera tencuiala pana la ciment, altceva nu se intamplase.

          A doua zi au inceput sa vina vecini care fusesera in centru cu vesti despre dezastrul din oras. O saptamana nu am iesit din casa nici macar sa-mi cumpar paine. Mi-era frica sa ma uit pe geam. Vedeam la televizor blocurile daramate, oameni indurerati... Am dat telefon la servici si m-am invoit o saptamana. Imi era frica sa ies din casa, numai ideea ca s-ar putea sa ma intorc si sa vad in spatele meu blocul prabusit ma innebunea.

          A doua zi dimineata s-a adus apa cu camioanele la complexul alimentar. S-a facut aprovizionarea la alimentara si la paine, au venit si au verificat instalatiile de gaze... Nu stiu in ce masura in prezent s-ar mai descurca autoritatile sa gestioneze o astfel de situatie.

          Curent electric nu am avut pana a doua zi dupa-amiaza. Telefonul insa nu a functionat aproape o luna. Foarte multe centrale telefonice au fost deranjate atunci. Au fost niste aparate care s-au rasturnat, aratau la televizor niste echipamente ca niste dulapuri, rasturnate. Centrala de care apartineam noi a avut insa niste probleme deosebite, am inteles ca se sparsesera niste acumulatori si se varsase electrolitul pe jos, iar toate aparatele din centrala fusesera complet distruse. Centrala se afla in cladirea postei, la etaj. Daca era la parter nu ar fi patit nimic.

          Armata a intrat imediat dupa cutremur sa caute supravietuitori. Apoi au fost desfacute ruinele, iar in 3 saptamani deja erau ridicate santiere noi pe locurile unde se prabusisera blocurile. Au fost si hoti dintre cei care au participat la actiunile de curatare a daramaturilor. Au fost impuscate persoane care adunau lucruri de valoare dintre daramaturi.

          La Lizeanu nu mai erau urme de daramaturi dupa o luna. De la cutremur, in termen de 3 saptamani toti care au ramas pe drumuri au fost repartizati in apartamente noi, mobilate cu tot ce aveau nevoie, de exemplu in blocurile noi de la Bucur Obor. Erau mobilate complet, cu covor pe jos, paturi cu asternut... Crezi ca or sa mai faca autoritatile la fel intr-o situatie asemanatoare? Nu vor putea, nu au resurse...

          Imi aduc aminte cat de rapid si-a revenit atunci Bucurestiul la normal. Evident, a ramas in oameni socul, durerea ca au pierdut rude, sau cunoscuti, dar nu am intalnit nici o situatie in care autoritatile sa nu acorde ajutorul necesar pentru reintrarea in normalitate.

          Eu insa am ramas cu o frica tampita in mine, a trecut saptamana si trebuia sa ma duc la servici si nu aveam curajul sa plec. Voiam sa merg la policlinica sa mai iau o saptamana de concediu medical, dar pentru asta trebuia sa ies in oras. Pana la urma am plecat la medic. Pana in centru, unde era policlinica, am incercat sa ocolesc toate zonele in care stiam ca se intamplase ceva, ca se prabusise vreun bloc. Trebuia sa evit Scala. Am ocolit sa nu ajung in fata la Scala, stateam in capul strazilor si ma uitam daca se vedea ceva daramat. Mi-a luat o jumate de zi ca sa ajung la Policlinica dar pe la Eminescu tot am trecut pe o strada unde era un bloc cazut.

          A trecut si saptamana de concediu medical si mi-am revenit apoi am inceput sa merg din nou la servici. Una dintre colegele mele a avut o sora care locuia in blocul care a cazut in Militari. Locuia la etajul 10 si a avut noroc ca etajul ei a venit cu totul jos, fara sa se rupa in bucati si ea a scapat cu viata.

          In toamna lui 1977 aveam niste treaba in oras si am ajuns la intersectia de la Dorobanti si m-am oprit in parculetul de acolo. Eram obosita, am zis sa ma odihnesc pe o banca. Mi-am cumparat niste pufuleti si m-am asezat pe o banca. Pe banca din fata mea era un tanar de vreo 28 de ani. Se uita la mine, apoi intorcea capul, apoi iar se uita, iar intorcea capul. M-am gandit ca pofteste pufuleti si m-am dus cu punga la el si i-am zis sa tina pumnul sa ii dau niste pufuleti. A intins mana, i-am turnat pufuleti, i-a pus pe ziarul pe care il avea in brate si a inceput sa planga. Pe de o parte zambea la mine ca si cand ar fi vrut sa se scuze, dar nu se putea opri din plans.

          M-am asezat pe banca mea, si a venit o doamna cu un catelus si s-a asezat langa mine. Doamna respectiva s-a uitat la el, apoi la mine, si m-a intrebat daca l-am tratat cu pufuleti. Am zis ca da. "Doamna, toti i-au murit la cutremur, a ramas singur si nici nu cunoaste pe nimeni, doar vecinii dar el s-a zapacit complet. Incearca vecinii sa-l bage intr-un camin."

          A fost un soc cutremurul, pentru toata lumea, pentru ca din 1940 si pana in 1977 n-a mai fost nici un semn, sa zici ca te astepti sa vina ceva, si pe de alta parte, cand vedeai toate daramaturile alea vechi te gandeai, te speriai mai mult la gandul ce-ar fi fost daca ar fi cazut si blocurile noi. La foarte multi nu le venea sa creada ca nu au cazut blocurile noi.

          Nu tii minte intamplari exacte, dar ramai cu memoria senzatiilor. Cand zici "la cutremur" imi vine in minte senzatia de frica, de panica... Te sperie nu faptul ca iti pica blocul in cap sau ca mori. Eu simteam panica si groaza cand realizam ca tot ceea ce poate fi mai stabil, pamantul, se misca.

          (m.ax)

          Comentariu


          • #6
            autor: Guest

            Nu-mi amintesc nimic din ziua aceea. A fost o zi absolut banala. O zi de inceput de primavara, care nu iese cu nimic in evidenta. O zi de vineri. Eram a XI-a. A doua zi, simbata, aveam scoala. Imi amintesc doar sfirsitul zilei. Mama facuse in acea seara friptura de pui cu mujdei de usturoi si mamaliguta. Tata s-a ocupat personal de mujdei. Eu, in asteptarea mesei, urmaream fara nici-un interes la tv un film. Bulgaresc. Eram imbracata de casa, nu mai stiu exact cum, dar stiu ca pe cap aveam un clop facut dintr-o palarie pe care tata a trebuit sa mi-o cedeze, la insistentele mele, cu toate ca era una din palariile lui bune. O spalasem si o uscasem tragind de boruri pentru a sta cit mai pleostita. Eram tare mindra de acel clop si nu il scoteam de pe cap decit cind dormeam. Mergem si la scoala cu el. In sfirsit ne asezam la masa.Eu la locul meu linga calorifer, tata in celalat capat al mesei iar mama intre noi. Savuram puiul delicios in timp ce conversam pe diferite teme cotidiene fara importanta.

            In acea secunda am simtit cum scaunul pe care stau incepe sa vibreze. Ridicam ochii si ne uitam unii la altii. Masa incepe sa vibreze, la inceput in plan vertical si apoi orizontal. Lustra capata o traiectorie de pendul... secundele se maresc... Tata spune, cu un calm fortat, sa stam linistite... nu-i decit un cutremur... avea sa se termine imediat. Dar nu. Totul a inceput sa se zdruncine in jurul nostru din ce mai tare. Lumina se stingea si se aprindea intermitent. Am intepenit cu miinile pe masa si am crezut ca totul se va sfirsi in clipa aceea care nu se mai termina... Nu ne-am miscat de pe loc. Tata incerca sa spuna ceva sa ne linisteasca, dar nu-l auzeam, il vedeam ca prin apa, de mama aproape ca nici nu mai imi aduc aminte. In jurul nostru erau zgomote pe care le percepeam fara sa le aud. Minutul in care a durat cosmarul a fost interminabil. Deodata totul s-a oprit. S-a lasat tacerea. Si intunericul. Nu simteam nimic. Nu auzeam si nu vedeam nimic. Dupa alte citeva clipe l-am auzit pe tata spunid... "a trecut" . A cautat un chibrit si a aprins o luminare. Si atunci am inceput sa ne miscam foarte repede... cautati-va buletinele... imbracati-va ... cheile ... iesiti repede afara ... calmati-va ... Am intrat in sufragerie sa imi iau buletinul, era intuneric si in camera patrundea doar lumina de afara. Nu stiu ce lumina era, luna... nu stiu. Pe jos am calcat pe cioburi, am vazut vitrina cazuta si ghivecele cu flori sparte si amestecate cu pamintul din ele. Am luat buletinul, mi-am pus un pardesiu pe mine, am deschis usa si am coborit pe scari. Victorita, prietena si vecina mea de la doi, cobora plingind. Atunci am simtit ca nodul care-mi statuse in git se duce si am urlat. Primul sunet pe care am putut sa il scot. Nu a fost plinset, nu a fost vaiet, a fost un urlet pe care l-am eliberat si care m-a eliberat din tensiunea care ma paralizase.

            In fata blocului se adunase toata lumea. Ne uitam unii la altii, ne inventariam din priviri. Eram bine toti. Ciudati dar vii. Imbracati in pijamale, cu paltoanele peste si cu papuci in picioare... unii aveau genti, bagaje, altii nu aveau nimic. Gindurile noastre au inceput sa o ia razna. Vine inca un cutremur ... trebuie sa mai fie replici... Dar nu a mai fost nimic. Sau poate nu mai stiu eu. Din centrul Bucurestiului au inceput sa vina primele vesti... a cazut Dunarea... Scala... blocul de la Rossetti ... oameni morti... blocuri de zece etaje... rudele noastre. Tanti Flori si nenea Nelu stau la etajul noua... daca s-a intimplat ceva. Nu puteam afla nimic. Totul era intrerupt, energia electrica, telefoanele. Cineva vine de la Lizeanu. Incerca sa ne descrie grozavia dar mintile noastre nu pot percepe. Nu era nimic adevarat , totul era un cosmar pe care doream sa-l stergem din mintea noastra odata cu venirea zorilor.

            Dar nu. Dimineata a venit, scotind la lumina zilei dezastrul in care fusese aruncat Bucurestiul. Impreuna cu Mihaela, colega mea, am plecat la liceu. Liceul, cladire veche, rezistase, doar zidurile erau fisurate, geamuri sparte... Am plecat catre Lizeanu. Acolo, la o distanta de 50 metri jur inmprejur, totul era ingradit si nu se putea apropia nimeni. Nu vedeam nimic jos dar ce era deasupra noastra se dezvaluia cu toata grozavia dezastrului. La parterul blocului, la ultima scara dinspre intersectie, cineva avusese "geniala idee" sa scoata un stilp de rezistenta pentru a putea pune in vitrina magazinului o Dacie. Datorita acelui stilp, structura de rezistenta a cedat, blocul s-a despicat in doua pe casa scarilor , de la etajul zece pina jos, parterul si etajul unu afundindu-se practic in pamint. Imaginea era de cosmar... se vedeau camerele despicate, covoare atirnind de la un etaj la altul, acolo un pian, acolo un frigider... un dulap... acolo au fost oameni... au fost. La Rossetti, la Scala, la Dunarea nu mai erau decit niste mormane de beton, fier si carne. La Mosilor, in Militari .. peste tot era mult fum si oameni tacuti. Era foarte ciudat cum toti devenisera tacuti. Am vazut o familie, tatal, mama si o fetita. Tatal cara niste valize, mama "tira" fetita de mina, iar fetita ducea o papusa in brate, o papusa pe care o tinea de cap. Transportul in comun era paralizat. Am mers pe jos pina in Militari sa-mi vad prietenele. Erau in viata, slava Domnului. In orele care au urmat auzeam vesti care aveau sa ne indurereze si mai mult... a murit Toma Caragiu ... a murit Bocanet ... a murit Doina Badea ... au murit rude ale colegilor mei... A murit ceva din sufletul nostru, al tuturor, atunci.

            4 martie 1977. E singura zi din viata mea pe care as vrea sa o pot uita si pe care stiu ca nu o voi uita niciodata.

            Comentariu


            • #7
              autor: Do****

              Imi povestea un amic ca in martie '77 era foarte racit.Avea febra mare si frisoane si era infofolit ca o mumie, privind filmul bulgaresc (cred ca acesta este un film de referinta in memoria romanilor ... chiar daca nu este o amintire placuta). Parca si titlul filmului era predestinat "dulce si amar" acelei nopti care a schimbat destinele multor oameni.
              La un moment dat bietul baiat a inceput sa se zgaltaie iar prima reactie a mamei lui a fost sa telefoneze la salvare caci banuia ca sunt frisoane de la gripa ce-i tintuia odorul.
              Nu a mai apucat sa o faca caci a inceput sa danseze lustra pe tavan si sa scartie totul in jur.

              Grijulie a luat baiatul de mana si a iesit cu el afara imediat ce seismul s-a oprit dar nu inainte de a-si ruga sotul sa ia ceva haine groase din cuier.

              Afara era zarva mare, care mai de care in pijama, cu hainele aruncate in graba , etc discutand speriati despre eveniment.

              Prin multimea colorata era si vecina de la parter imbracata vaporos intr-o camasa de noapte transparenta care l-a facut pe amicul meu sa uite de raceala si frisoane si sa vada "stele verzi"...

              Dupa cateva minute mama lui s-a gandit ca afara este cam frig asa ca si-a rugat sotul sa ii dea o haina mai groasa....cand stupoare....domnul in loc sa ii dea un palton sau o canadiana i-a oferit un ....cuier gol.

              Cu totii au stat afara pana dimineata de teama unor replici.

              Comentariu


              • #8
                autor: Do****

                Sa va povestesc alt caz:

                2 surori isi faceau lectiile linistie supravegheate indeaproape de tatal lor.

                Erau prea mici ca sa stie ce este un cutremur asa ca se uitau mirate cum ze zguduia totul in jur iar lustra se balansa ametitor.

                Una dintre ele a apucat sa fuga in sufragerie dar cea de-a doua a fost blocata de caderea unui corp de biblioteca.

                Corpurile inalte si pline cu tot felul de carti nu erau arborate asa ca la zgaltaila produsa de seism unul din corpuri a cazut blocand usa dintre camere.

                Cu chiu cu vai au reusit sa dea totul la o parte si au plecat toti 3 la rude.

                Mama fetelor se afla impreuna cu niste rude, intr-o casa unde participau la un priveghi. Cand a inceput seismul cosciugul a inceput sa salte destul de serios si au fugit cu totii speriati. In primele clipe nu au inteles ce se intampla si a durat ceva timp pana si-au revenit .

                Comentariu


                • #9
                  autor: Do****

                  2 zugravi lucrau in centru. Se facuse tarziu si au strans totul pornind spre casa. ajungand in statia de autobuz soferul i-a ignorat inchizand usile. obosita femeia s-a uitat cum masina pleaca si a injurat in gand.dupa o zi de munca isi dorea sa ajunga acasa si sa faca o baie fierbinte sa-si dezmorteasca un pic oasele. sotul a imbratisat-o usor cand brusc totul a inceput sa se miste haotic. pamantul vuia cu un sunet surd , asfaltul se misca in valuri, blocurile pareau facute din cauciuc.s-au strans in brate speriati incercand sa-si mentina echilibrul. trecatorii intarziati tipau sau alergau aiuriti care incotro nestiind ce se intampla, altii cazusera in genunchi buimaciti...

                  dintr-o data totul s-a oprit si cei 2 au plecat in graba spre casa fara sa mai astepte vreo masina.

                  in drumul lor au intalnit autobuzul al carui sofer le zambise ironic putin mai devreme...era ascuns sub un morman de moloz

                  Comentariu


                  • #10
                    autor: Do****

                    In lumina palida a unui felinar un barbat se uita la ceas... priveste apoi ingandurat in lungul strazii dar femeia iubita intarzie sa apara.

                    Brusc totul incepe sa vuiasca, geamurile micului aprozar pocnesc surd, blocurile se indoaie scrasnind, se trezeste cazut in genunchi ametit de soc, inima ii bate sa sara din piept si gandul ii zboara disperat la iubirea vietii lui...

                    Dumnezeule ce e asta? Ce se intampla?

                    O femeie tipa disperata strigand un nume, un barbat alearga impleticit pe sosea, se aud scrasnete de frane, un catel alearga fara tinta ...

                    La fel de brusc cum a inceput totul se opreste si se asterne linistea....

                    Cutremur!!! asta a fost un cutremur se aude o voce in noapte...

                    Barbatul se ridica speriat si o ia la fuga. alerga disperat catre femeia vietii lui...nu mai putea respira de efort dar nu ceda....mai e putin...acum dupa colt....

                    Se opreste buimac in fata tutungeriei din colt si il cuprinde disperarea...iar lacrimile ii tasnesc din ochii stinsi....blocul iubitei lui este un morman de moloz...

                    Cade in genunchi urlandu-i numele ca un animal ranit...

                    Ulterior s-a aflat ca parintii nu erau de acord cu relatia lor si i-au interzis fetei sa mearga la intalnire. Tanarul barbat nu si-a mai revenit niciodata din soc si ani de zile si-a cautat iubita in multimea de oameni...

                    Comentariu


                    • #11
                      autor: Do****

                      La cutremurul din '77 au pierit oameni care se aflau in vizita la rude sau prieteni iar locuintele lor au ramas intacte.
                      Altii au plecat dupa tigari si seismul i-a prins in strada.

                      * Este cazul unui barbat care locuia in acelasi bloc cu regretata cantareata Doina Badea. El a iesit sa isi cumpere tigari de la tutungerie si in scara blocului s-a intalnit cu femeia care se intorcea de la plimbare alaturi de cei 2 copii. Pe el seismul l-a prins in strada, din cauza unui viciu iar viata ei s-a intrerupt cateva minute mai tarziu.
                      * Alt caz este cel al actorului Toma Caragiu. Din cate stiu apartamentul lui a ramas intreg dar el a fugit pe scari. Dupa cum stim in cele mai multe cazuri scarile se rup caci ele nu sunt proiectate sa reziste la un cutremur major, ele trebuie sa permita elasticitatea cladirii.
                      * A fost un caz extrem de mediatizat chiar si in ultimii ani despre uncopil care a supravietuit dezastrului din 1977, la blocul Scala. Copilul a fost protejat de mama si a fost gasit in viata de catre echipele de salvare.
                      * O alta poveste a fost cea a lui Sorin Crainic gasit undeva in subsolul unei cladiri daramate, la cateva zile dupa cutremur. Daca nu ma insel se afla intr-un bar la blocul Dunarea.
                      * Tot atunci dar in cu totul alte conditii a murit cascadorul Tudor Stavru care facea parte din echipele ce cautau supravietuitori.

                      Comentariu


                      • Animalx
                        Animalx comentat
                        Editarea unui comentariu
                        Din cate stiu de la radio Ana Blandiana se afla in spital si era vorba sa se externeze in preajma acelei zile. Blocul ei s-a prabusit. Si sotul ei a supravietuit dar nu stiu daca era acasa sau nu.

                    • #12
                      mesaj scris de: Ral****

                      Copii aici o amintire a cutremurului din '77 citita pe un alt forum (autor: Saramago, sursa: aici)

                      "Aveam 10 ani si deci eram in clasa a 3-a. Nu stiu cum erau alti baieti, dar eu eram mai precoce cred si inca doi din clasa mea, pe nume Dan si Oleg. Impreuna "infiintasem" A.S.U. (Agentia Secreta de Urmarire), care consta in ... a urmari fetele sa vedem "cu care umbla". Era o intriga "totala" cu biletele prin clasa, ale noastre erau codificate etc. Evident m-am convins ca Dan mintea si Mirela nu era cu Razvan etc... oricum la varsta aceea "a fi cu cineva" se rezuma la plimbat de mana, un pupic, "declaratii de dragoste si de gelozie" care imitau pe cei mari, filme etc. Toti eram pionieri, aveam lectii, ieseam la joaca serile pe strazi...

                      De multe ori m-am certat cu Dan pentru ca el era gelos pe mine. Nu era din cauza fetelor, era din cauza rezultatelor la invatatura, ne cam concuram la premii. In clasa mai era o fata foarte silitoare, Marina. Ea era si un pic mai dezvoltata si ii placea de mine, pentru ca in pauzele cand nu ieseam in curte, mereu venea sa glumeasca cu mine. Faptul nu a scapat lui Dan. S-a separat din "A.S.U." , asa ca ramasem doar cu Oleg. Eu nu am fost bucuros, pentru ca il considerasem prieten.

                      In ziua aceea Marina a fost mai insistenta ca de obicei. A venit in pauza la mine sa ma roage sa o conduc acasa "pentru ca vrea sa imi spuna ceva secret". I-am spus ca poate nu a observat ca sunt destule conflicte (in certurile dintre mine si Dan se baga mereu Marina de partea mea si asta il facea si mai nervos pe Dan). Ca daca o sa ne vada ca plecam impreuna spre casa (directia opusa locuintei mele) o sa fie iarasi scandal a doua zi. Dar Marina a insistat. Era frumusica fata. Cu ochii mari si negri. Canta frumos. Imi daduse cadou de ziua mea o carte si un fular... si un pupic... Dar eu nu aveam in cap idei de continuare, mai mult ma speria ideea sa imi urmez imaginatia asupra ceea oricum parea un teritoriu rezervat celor mari. Mai mult m-a intrigat misterul din spatele cuvintelor ei, asa ca i-am raspuns: "Bine, ramanem ultimii, mergi tu inainte spre casa un pic si eu vin dupa tine si ne intalnim dincolo de gardul scolii." Ne-am intalnit la locul stabilit, urma clipa mult asteptata de mine. Imi spune: "Vreau sa iti spun la ureche... " Mi se parea ciudat, nu era nimeni in jur sa auda. Ea se apropie ca si cum ar fi vrut sa imi spuna acel secret la ureche si... ma saruta apasat... mai adauga ca ma iubeste... Eu am ramas impietrit, cred ca eram rosu sau cine stie ce culori...era primul meu sarut de la o fata... si tot ce am reusit sa ingaim a fost o prostie, a fost exact opusul a ceea ce simteam, dar imi era frica, rusine.... "Nu stiu, mi se pare ca e prea devreme pentru asa ceva... suntem copii... ". Am observat cum Marina dintr-o data din zambete devine trista si incepe sa planga... "Am cumparat doua bilete la film, pentru noi doi..." "Nu pot, nu stiu... stai, unde pleci... mai discutam maine... "Nu exista maine... te iubesc azi... si nu mai vreau sa te vad niciodata... " A plecat plangand si fara sa intoarca capul. Eu ramasesem uitandu-ma lung cum ea se departa si nu puteam sa ma urnesc. As fi vrut sa alerg dupa ea si sa o consolez. Simteam ca facusem o mare prostie. Daca ar fi intors capul o singura data, as fi avut poate curajul sa fug dupa ea si cine stie ce ar fi urmat... Dar ea s-a departat si eu am ramas privind in gol multe minute dupa aceea, inca neintelegand ce mi se intamplase de fapt... Am plecat spre casa mea, ingandurat, trist si confuz...

                      Am vrut sa raman singur in camera mea, nici nu am mai mancat. Am raspuns lapidar intrebarilor parintilor de genul "cum a fost la scoala" si am turnat o minciuna pentru a scuza intarzierea... apoi am ramas in camera mea cu ochii pe fereastra inspre directia unde nu vedeam blocul ei, dar stiam ca se afla Marina. S-a inserat, s-a intunecat... priveam peste biserica din fata blocului meu si timpul trecea pe nesimtite.

                      Deodata am simtit CEVA. Era un sentiment de trezire, ca si cum deodata ALTCEVA devenise mai important decat drama acelei zile. Am simtit frica... am simtit o frica ca de o amenintare foarte mare care nu stiam de unde vine sau ce este. Am remarcat o tacere imensa... Si m-am dus in camera parintilor unde se uitau la televizor si bunica motaia pe un fotoliu si am spus cu ton ridicat ceea ce niciodata nu o sa uit: "Afara ceva nu e in regula. Simt linistea ca dinaintea unei mari furtuni. Nu stiu ce e asta. ", dar nu am asteptat vreo reactie la cuvintele mele si am revenit in camera mea. Linistea era tot acolo si parca era si o vibratie surda... a mai durat cateva minute si s-a pornit cutremur... Era 4 Martie 1977... Am vrut sa fug in strada, dar m-a prins tata... nu m-a lasat sa plec deloc in seara aia... si eu simteam ca vroiam sa fiu cu Marina...

                      Dimineata am zbughit-o... era ingrozitor ceea ce vedeam... nu era pentru ochii unui copil... blocul de mai incolo pe strada Cazarmii, bloc nou nout si inalt, se daramase ca un castel de carti de joc... se lucra cu escavatorul incet incet si era multa lume... cel mai mult m-a impresionat o mana care se vedea nemiscata la un etaj superior din ceea ce mai ramasese din cladire neprabusit. Am fugit la casa Marinei, prin spate unde era Opereta... era un bloc micut chiar pe colt... Se daramase pe jumate... nimeni nu stia sa spuna nimic, dar aveam o presimtire. Am fugit la scoala si am gasit-o pe diriginta plansa toata. Ea mi-a confirmat temerile. Marina era moarta. Depusa la capela la Belu. A urmat a doua zi ca toata clasa sa mergem sa "ne luam la revedere" de la Marina. Ni s-au impartit garoafe si urma sa trecem fiecare pe la corpul neinsufletit sa punem floarea pe el. Am vazut o femeie care plangea foarte tare. Am intrebat pe diriginta cine e acea femeie. Mi-a spus ca e mama Marinei. Eu nu o stiam. Mi-a spus ca si tata ei e acolo... Am intrebat cum de ei au ramas in viata. Mi-a spus ca au scapat ca au fost la cinema... Am trecut sa pun floarea... era desfigurata, cusuta... si m-am aplecat si am sarutat-o pe buze si... am fugit si m-am ascuns plangand toata ziua aceea prin spatele unor copaci din cimitir...

                      Apoi cand mi-am revenit si m-am gandit mai bine... am inteles... Marina avusese numai doua bilete la cinema si ea le daduse parintilor ei... "

                      Comentariu


                      • #13
                        autor: sil***** (banned)

                        ..a fost primul cutremur din viata mea. Nu prea am realizat ce se intampla, decat ca m-a zguduit tare de tot. Dupa ce s-a oprit, am luat-o la fuga, pe scari, in sus, la o familie prietena si i-am intrebat ce se intampla, ce-a fost asta? Nici ei nu stiau prea bine. Probabil cutremur!... Cel mai incantat era copilul lor, un pusti, pe atunci de vreo 4, 5 ani care privea fascinat cum se clatina lustra...

                        Un alt amanunt pe care mi-l amintesc: la TV rula filmul iugoslav "Dulce si amar..."

                        Peste hainele "de seara", vreau sa spun pijamale, ne-am pus paltoanele, era frig afara, si-am pornit prin oras, pana dimineata. Pe atunci locuiam la Vaslui. Strazile erau pline de oameni. Nu am realizat dimensiunea dezastrului decat a doua zi, pe lumina. Tot ce era vechi, era daramat. Ce-a mai ramas, a fost daramat pe NV, ca sa se ridice ceva nou.
                        Din oras a murit o femeie. Atat! Era vanzatoare intr-un magazin, tocmai se pregateau sa plece acasa cand, pe durata cutremurului, ea a tasnit afara din magazin chiar in momentul cand se desprindeau caramizi. O caramida i-a picat in cap si a murit pe loc.

                        Concluzia? O nenorocire nu vine niciodata singura...

                        Apoi, de la Bucuresti au fost aduse trupurile unei familii tinere care au murit intr-unul din blocurile catute.

                        In rest, folclor, cum am mai spus. Nimic despre victime, morti, pagube. Fara imagini ca si cum ar fi fost o rusine ca o catastrofa naturala a trecut granitele unui stat comunist si a facut ravagii.

                        La radio, timp de 40 de zile, s-a dat doar muzica simfonica. La TV se aratau imagine de pe santierele de reconstructie, dar au murit niste artisti atunci ... pe mai tarziu. trebuie sa inchid.

                        Comentariu


                        • #14
                          autor: Iepu****

                          Pe mine cutremurul din '77 m-a scapat de invatat lectia la istorie. Eram disperat, n-aveam nici un chef si doream sa se intample ... ceva ... sa scap. Si ceva s-a si intamplat. Sper ca n-am puteri paranormale...

                          Pe atunci locuiam la parter intr-o casa cu un etaj despre care nu stiam cat e de rezistenta. Casa avea o crapatura si cand eram mic tot intrebam: "De ce e zidul crapat aici?" si mi se raspundea: "De la cutremur, din '40". Si asa am invatat ce-i aia cutremur. Ce n-am invatat atunci era ca cel din '40 nu a fost ultimul. Mai stiam eu ceva de cel din 1802 ca intrebam: "Dar altul inainte a mai fost?" Si nimeni nu stia. Asa ca nu prea ma asteptam sa mai vina unul.

                          Cand a inceput, adapostit sub masa, m-am gandit imediat la acea crapatura. Am simtit intai miscarile pe verticala, apoi, inainte de a se termina cele verticale au inceput si cele orizontale... nu se mai termina. Apreciez acum din amintiri amplitudinea miscarilor orizontale cam de 20 cm si frecventa cam de 2Hz dar este imposibil pentru ca asta corespunde unei acceleratii de 3g. Mama, foarte speriata de cutremure, stia lectia din '40: sub tocul usii. Pisica iesise afara asa cum iesise si pana atunci de nenumarate ori asa ca n-am avut posibilitatea sa-i urmaresc comportamentul. In timpul cutremurului s-a oprit lumina; nu imediat, cam dupa 20 de secunde.

                          Dupa cutremur am gasit apa oprita si flacara de la aragaz stinsa - precizez ca aveam aragaz cu butelie. Bineinteles am oprit imediat gazul dar am ramas cu intrebarea cum s-a stins focul.

                          Am incercat sa dam telefon dar nu aveam ton. Telefoanele mergeau dar erau suprasolicitate. Intr-un tarziu am primit un telefon de la un coleg care locuia pe strada Paleologu nr. 3 (fost cu bulina rosie) care m-a intrebat daca s-a daramat scoala.

                          M-am uitat pe geam; autobuzele circulau deviat. Am vrut sa ies afara sa vad orasul dupa cutremur. Nu m-au lasat parintii ca daca mai vine unul, ca daca imi cade in cap ceva de pe casa.

                          Nu am avut aproape nici o paguba, doar o farfurioara sparta. Vecinul de la etaj a aruncat insa la gunoi o galeata plina de cioburi.

                          Incredibil dar ... ne-am culcat si am reusit sa dormim!!! A doua zi m-am dus normal la scoala, evident cu lectia la istorie neinvatata. Nu ne-au lasat sa intram ca nu se stia sigur daca scoala prezinta siguranta. Am plecat prin oras si abia atunci am vazut nenorocirea.

                          Mai bine luam nota mica la istorie.

                          In zilele care au urmat a fost o minivacanta. Nu mai tin minte cat a durat. 2-3 zile poate. Am tot umblat prin oras. Am vazut multe constructii care nu aveau nimic. Am vazut blocuri prabusite, gramezi uriase de moloz langa cladiri aparent absolut nevatamate de parca cutremurul alesese sa loveasca numai in anumite puncte. Am mai observat multe cosuri daramate.

                          Transportul in comun a fost puternic restructurat, multe trasee impartite in doua, unele noi, unele deviate. Unele modificari, atunci provizorii, au "rezistat" pana azi. Au fost construite linii provizorii de tramvai si de troleibuz, unele "rezistand" tot asa pana azi. La gara era lume multa. Trenurile n-au mai plecat cel putin 16 ore.

                          Multe constructii au fost consolidate provizoriu cu stalpi de lemn (popi) sub partile in consola; probabil ca erau si cladiri cu popi pe dinauntru dar asta nu vedeam. Pe 26 martie a murit preafericitul Justinian, patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane. Aparuse un banc atunci. Se zicea ca patriarhul a murit fericit ca toata lumea se sprijina pe popi. Ulterior au aparut numeroase constructii consolidate cu tiranti, niste X-uri metalice mari pe dinafara prinse cu cabluri prin interior de X-urile pereche de pe peretii vecini. Din pacate consolidarea constructiilor avariate continua si astazi, mi se pare Spitalul de Urgenta Floreasca este inca in curs de consolidare si in biserica Rusa schela este instalata in interior si se spera sa se consolideze turla.

                          Comentariu


                          • #15
                            autor: sor**** (banned)

                            4 martie 1977

                            O zi de primavera, relativ calda din cate imi aduc eu aminte.

                            Inseara zilei de 4martie, imi facusem temele, fiind elev la acea data, si ca de obicei ,cam ora 9 era ora de somn.

                            Mama mea viziona acel film bulgaresc, a carui denumire imi scapa in acest moment.

                            Nu am apucat sa adorm bine, eram putin atipit, si la un moment dat am simtit cum totul in jur incepe sa se legene, sa se miste.

                            Mama s-a aruncat asupra mea , stand in maini si in genunghi si-mi soptea mereu este cutremur, se termina acum,nu este nici o problema, stai linistit;

                            Aceleasi cuvinte le-am auzit pana in momentul in care cutremurul a incetat..

                            In acel haos, in timpul seismului , am observat si eu la un moment dat ca apartamentul , de fapt blocul se apleca atat de tare, incat atingea plopii din fata lui (la cativa metri de bloc , aprox. 2-3m erau niste plopi care erau aproape cat inaltimea blocului la acea vreme ) de fapt de cateva ori au si lovit cu crengile lor in geam..

                            In cateva clipe(care mie mi s-a parut totusi destul de mult) totul s-a terminat.

                            Toata lumea a iesit afara, bineinteles si noi , si am discutat despre grozavia care ne lovise.

                            Era primul seism major dupa cel din 1940, pe care de altfel multa lume nu-l cunostea.

                            Am stat afar aprox 3-4 ore, dupa care incet incet am inceput toti sa mergem in casa, si numai somn nu s-a numit in acea noapte, in care toata lumea de afara discutate ca va mai fi cel putin o replica la seismul care deja avusese loc.

                            A doua zi dimineata am mers la scoala, si acolo stupoare, nu ne primeau la cursuri!

                            Am fost imediat directionati spre casele noastre , si ajungand acasa am realizat grazavia dezastrului!!!

                            Blocul era crapat pe afara bine de tot la etajul 1-2 , pe casa scarii era aceeasi situatie, se vedeau armaturile scarilor la toate imbinarile, iar cei de la etajele 1-2 au avut peretii crapati foarte rau, se putea vedea la vecini; erau crapaturi si la etajele superioare, dar nu asa dramatice.

                            Ajungand acasa, am ascultat stirile radio, tv-ul nu functiona datorita dezastrului si a "regulilor".

                            Am vizualizat la tv totusi grozaviile seismului din 04.03.2007, televiziunea a fost monotona si plina de dezinformare in acele momente, avand instructiuni probabil din partea partidului care se afla la putere, dar datorita dezastrului care a avut loc, a trebuit sa prezinte situatia reala.

                            In ziua de 06.03.1977 , la orele 08.30 aveam vizitatori pe bunicii mei care erau din giurgiu, iar la momentl cutremurului se aflau acasa, la giurgiu.

                            In ziua imediat urmatoare cutremurului , au plecat spre ploiesti, dar a durat ff mult ptr ca ei sa ajunga la noi, pe de o parte din cauza lipsei mijloacelor de transport , care erau insuficiente la acea data+afectate de seismul devastator, pe de alta parte datorita comunistilor care indrumau pe toti cei ce tranzitau bucurestiul sa nu spuna ce au vazut.
                            Ajungand in ploiesti, in fata blocului unde locuiam bunici imei, vazand blocul asa de avariat, au avut indoieli in privinta rezistentei lui si cu greu au urcat la noi in apartament.
                            Bineinteles ca ne-au solicitat tot timpul sa parasim acel bloc si sa venim la giurgiu unde ei aveau o foarte frumoasa casa, si foarte bune conditii de locuit, lucru care nu s-a intamplat.

                            In scurt timp totul a inceput sa reintre in normal, datorita celor din conducerea de partid care incercau pe diverse cai sa musamalizeze urmarile acestui mare dezastru.

                            Aveam 8ani, dar evenimentele mi s-au intiparit in minte asa cum au fost, si am ramas marcat pe viata ,cuteama de seisme !

                            Aceasta grozavie care avea sa fie seismul din 1977 a facut multe victime, deopotriva barbati,femei si copii.

                            A fost cel mai mare dezastru (dupa parerea mea) a ultimului secol.

                            Am prins apoi o teama teribila de seisme.

                            Anul acesta se implinesc 30 de ani de la dezastru

                            DUMNEZEU SA-I ODIHNEASCA PE TOTI IN PACE

                            Comentariu

                            Procesare...
                            X