Anunț

Adună
Nici un anunț încă.

Cutremurele din Nord-Vestul Romaniei: zonele seismice Crisana si Maramures

Adună
X
 
  • Filtrează
  • Ora
  • Arată
Curăță tot
postări noi

  • Cutremurele din Nord-Vestul Romaniei: zonele seismice Crisana si Maramures

    Exista mai multe zone epicentrale care genereaza seisme locale resimtite in Nordul si Vestul Romaniei. Una dintre aceestea este Crisana, care genereaza cutremure asemanatoare cu cele din Banat, de obicei mai rare, dar uneori cu magnitudini mai mari. Magnitudinea maxima posibila admisa pentru cutremurele din Crisana este 6,0-6,2, fata de 5,7-6,0 pentru cazul cutremurelor din Banat. Din punct de vedere geografic, aceasta zona cuprinde Campia Crisurilor, partea de Nord-Vest a tarii, de la ORADEA, VALEA LUI MIHAI pana la CAREI.
    Cutremurele locale din aceasta zona se coreleaza cu mai multe falii crustale active. Aceste falii sunt asociate, de altfel, si cu alte manifestari, precum apele termale de la BAILE FELIX. Seismele sunt de tip crustal, adica au originea in scoarta terestra. Din punct de vedere al adancimii, seismele din Crisana se grupeaza in 3 zone de frecventa mai mare: 7-10 km, 20 km si 30-35 km. Magnitudinea maxima pare a fi in jur de 6,2 pe scara Richter, dar trebuie observat faptul ca seisme de o astfel de amplitudine apar in zona foarte rar, la intervale de mai multe sute de ani. In secolul al XIX-lea, totusi, s-au produs doua cutremure puternice in aceasta zona, cu epicentrele situate in apropierea localitatii VALEA LUI MIHAI, si anume seismele din 1 iulie 1829 si din 15 octombrie 1834, resimtite in toata Campia de Vest, nu doar in judetul Bihor, precum si in cea mai mare parte a Ungariei, deci in Campia Panonica. Ambele seisme au avut, se pare, pre-socuri si au fost urmate de o multime de replici perceptibile, unele destul de puternice. Cele doua cutremure au atins intensitati maxime de VIII grade pe scara Mercalli. Aceste cutremure sunt "creditate" cu magnitudini de 5,6 (1834) si, respectiv, 6,2 grade (1829). Cutremure de mai mica intensitate (V si VI grade pe scara Mercalli) au mai fost semnalate la ORADEA in 1886 si 1906, iar la 25 februarie 1989 s-a produs un seism de magnitudine 4,9 la 20 km adancime in zona Valea lui Mihai. Anterior, la 23 martie 1939, un cutremur cu magnitudinea de 5,1 grade pe scara Richter si intensitate VI pe scara Mercalli a fost semnalat intre ORADEA si VALEA LUI MIHAI, producandu-se la o adancime in jur de 20 km.
    In orice caz, seismele din Crisana sunt totusi rare, prin comparatie cu cele din Banat si din Maramures. Ma refer la evenimente seismice de intensitate medie sau mare, nu la cutremure slabe sau foarte slabe (imperceptibile), care apar mai des totusi. La intervale de mai multe sute de ani, seismele din zona pot atinge intensitati maxime de VIII grade pe scara Mercalli, producand distrugeri locale.
    Estimarea perioadelor de revenire pentru cutremurele mai semnificative din Crisana si Maramures nu este foarte usoara.
    Trebuie totusi retinut ca exista niste diferente intre cele doua zone seismice, desi ele au ca trasatura comuna faptul ca evenimentele mai importante par a se grupa in perioade de intensificare a activitatii seismice.
    Astfel, in zona Crisana (VALEA LUI MIHAI, Nord ORADEA, judetul Bihor), magnitudinea maxima pare a depasi 5,5 grade, cel putin asa rezulta din evaluarea cutremurelor semnalate in aceasta zona in perioada 1 iulie 1829-15 octombrie 1834. Se estimeaza, astfel, ca cele doua socuri principale din 1829 si 1834 au avut magnitudinile cele mai mari pentru ultiimii 500 sau chiar 1000 de ani, 5,6-6,2 grade (intensitati maxime de VII-VIII, chiar VIII grade pe scara Mercalli). Desigur, in zona ORADEA s-au mai produs si alte cutremure, dar de magnitudini si intensitati mai mici; in secolul al XIX-lea se mai cunosc seismele bihorene din 1816 si 1886 (care au avut intensitati maxime de VI grade pe scara Mercalli, magnitudini estimate 4,2-4,5). In secolul al XX-lea, cele mai importante cutremure din Crisana s-au produs tot in zona VALEA LUI MIHAI (Bihor) la 23 martie 1939 (ML=5,1) si, respectiv, la 25 februarie 1989 (ML=4,9). Dupa cutremurul din 1989, zona VALEA LUI MIHAI (parte a regiunii seismice Crisana) s-a linistit si nu a mai generat activitati seismice semnificative.
    In ceea ce priveste regiunea Maramures, aici magnitudinea maxima este totusi mai mica, fiind estimata la 4,7-5,0 grade (intensitate maxima VII). Cel mai puternic cutremur din secolul al XX-lea a avut loc la 30 martie 1979 in zona SIGHET (ML=4,7). Mai recent, la 4 ianuarie 1999 s-a produs un cutremur semnificativ in zona HALMEU-OAS, judetul Satu Mare, eveniment resimtit inclusiv in Ungaria si Ucraina; cutremurul din 1999 a avut magnitudinea de 4,9 grade si s-a produs la adancimea de 30 km.
    Este foarte interesant ca in nord-vestul Transilvaniei, Crisana si Maramures s-a semnalat o activitate seismica intensificata de la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, cu multiple secvente seismice in cam toate epicentrele tipice de acolo. Activitatea a crescut de pe la 1780 si ceva, s-a mentinut destul de ridicata in anii care au urmat, inclusiv cutremurul din zona CLUJ-TURDA produs la 15 februarie 1786. Au fost secvente multiple in Maramures, pana pe la 1800 si un pic, cutremure repetate in zona ORADEA in 1771 si 1786, cutremurul din Podisul Someselor din 22 ianuarie 1830 s.a.m.d.
Procesare...
X